foto 2: Nora IUGA si Angela BACIU, Galati, 2010
“ CU NORA IUGA LA…MALUL DUNĂRII”
De Angela BACIU
Jurnalul meu se continuă cu alte amintiri frumoase. Cum în luna iunie (2010) scriitoarea Nora Iuga a venit direct din Germania într-un turneu literar in orasele dunărene Galaţi şi Brăila. Atât de mult mi-am dorit să fiu în preajma celei ce cândva scria:
“cu sensibilitatea nucu inteligenta nici atatcu bunul-gust ai spus si te-ai micsoratpoezia se citeste cu ce se scrie:fata nevazuta a lunii” (poemul”Cu ce citim poezia”)
Cu această ocazie mi-a mărturisit că din copilărie a avut un vis, să cunoască meleagurile… bunicilor săi, să meargă pe urma paşilor lor, să vadă case vechi, atmosfera cosmopolită şi misterioasă a oraşelor de la Dunăre pe care doar şi le-a imaginat de a lungul vieţii, dar şi din fotografii înrămate, albume de familie sau din cărţi poştale.
Dar, să vă povestesc pe rănd.
Mai întâi, s-a întâlnit cu publicul la Biblioteca “V.A.Urechia” din Galaţi, cititorii abia aşteptau s-o cunoască, să primească autografe şi să se fotografieze cu autoarea, erau mulţi cei veniţi, copii şi tineri stăteau în faţa bibliotecii şi o aşteptau , chiar de la intrare lumea a aplaudat-o, îmbrăţişând-o şi bucurându-se ca o văd. Evenimentul a fost organizat de bibliotecă în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi şi “Atelierele de lectură ale poetei Angela Baciu”.
I-au mulţumit pentru toate cărţile publicate, în special tinerii au ascultat gândurile şi întâmplările povestite de Nora Iuga în felul ei deschis şi vesel.
Apoi , s-a întâlnit cu publicul brăilean la Biblioteca “Panait Istrati” – eveniment organizat de bibliotecă, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Braila şi “GalART pentru tineri” - unde si acolo elevi, profesori, scriitori i-au adresat multe întrebări despre opera autoarei şi apoi a citit poezie.
Au fost zile atât de frumoase, de pline de energie, tinereţe, poveşti, multe poveşti, am încercat să intru cât mai mult în minunata… lume a Norei.
Mi-o imaginam în copilăria ei, călătorind într-o Europă lipsită de griji, o mică prinţesa, unde nimic nu avea să prevadă apocalipsa celui de al doilea război mondial ce avea să vină. Ne-a povestit cum era elevă la Sibiu la “Ursuline”- una dintre şcolile de elită ale oraşului – studentă- când i-a avut profesori pe G.Călinescu şi Tudor Vianu în facultate, cum îşi începeau prelegerile chiar de pe holul din faţa “Amfiteatrului”, cum studenţii din acele vremuri iubeau literatura, iar la cursuri fiecare stătea ori în picioare, ori pe jos numai să-şi asculte maeştrii, despre prietenii literare, premii primite, dar şi dezamăgiri, cărţi scrise şi proiecte viitoare.
A vorbit despre ce înseamnă să fii poet, prozator şi traducător al unor mari scriitori precum : Aglaja Veteranyi, Günter Grass, Herta Müller, Paul Celan, Friedgard Thoma, Christian Haller, Ernst Jünger, Elfriede Jelinek, Jan Koneffke, Joachim Wittstock, Ales Rasanau, Eginald Schlattner, Hans Joachim Schädlich, Rolf Bossert. In interviurile pe care mi le-a acordat a povestit despre Germania, Elveţia, despre bursa D.A.A.D, despre cum este privită literatura română în Occident, despre momentele de inspiraţie , despre cum consideră Domnia sa că cele două culturi vestică şi estică se completează, despre trecerea timpului, despre iubire şi viaţă.
Apoi, cum a împletit meseriile de profesor, bibliotecar, redactor (profesor în Sibiu şi Bucuresti, bibliotecar la Biblioteca Centrala de Stat, redactor la Editura “Enciclopedica” din Bucuresti, dar si redactor la “Neuer Weg" şi "Volk und Kultur”).
Dar, am rămas impresionată cat de mult mi-a vorbit de familie, despre poetul George Almosnino – soţul Domniei Sale şi despre fiul Tiberiu Jose Almosnino.
Mult s-a bucurat când a văzut atâţia oameni dornici s-o audă, le-a citit versuri, s-a bucurat când a văzut expoziţiile fotografice organizate în cinstea ei, atât de cele doua biblioteci, cât şi de Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, amintindu-şi cu o extraordinară precizie locurile, persoanele, stările, din acele fotografii ,deşi unele dintre ele erau foarte vechi. (fotografii trimise chiar de Doamna Nora Iuga din Germania, cu autografe pe fiecare dintre ele).
Scriitoarea s-a arătat plăcut surprinsă de colecţia aproape completă a operei sale pe care a găsit-o în cele două biblioteci. In expoziţiile de carte organizate de amfitrioni erau exemplare începand cu volumul de debut “Vina nu-i a mea” continuând cu “Captivitatea cercului”, „Scrisori neexpediate”, „Opinii despre durere”, „Inima ca un pumn de boxeur”, „Dactilografa de noapte”,” Spitalul manechinelor”, „Capricii periculoase”,” Autobuzul cu cocoşaţi”,” Fetiţa cu o mie de riduri”, „Săpunul lui Leopold Bloom”, „Sexagenara şi tânărul”, „Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin”, „Lebăda cu două intrări”, „Sexagenara şi tânărul”, „Săpunul lui Leopold Bloom”, „Hai să furăm pepeni”. Cei prezenţi au apreciat răbdarea autoarei care a acordat zeci de autografe cu dedicaţie, găsind pentru fiecare dintre ei o apreciere şi un gând bun. Imi aduc aminte, aflându-ne undeva pe o terasă la malul Dunării în faţa unei ceşti de cafea (ce tare era crescuta Dunarea !) mi-a scris… poate cele mai frumoase dedicaţii pe care le-am primit, mulţumesc mult doamnă Nora Iuga!
Am vorbit despre mari scriitori din generaţiile şaizeci, şaptezeci, cum i-au devenit prieteni optzeciştii, nouăzeciştii până la tinerii din ziua de astăzi, despre întâlnirile literare din casa ei, prietenii literare, dar despre ce n-a vorbit Doamna Nora.
Pe lângă întâlnirile cu publicul, am avut vreme să vizităm cele două oraşe dunărene, i-am vazut reactiile, cum işi imagina bunicii pe strada principală la inceput de sec.IX, in faţa caselor cu plăcuţe comemorative ale personalităţilor pe care le-a dat Brăila şi Galaţi pentru cultura românească: casa “Perpessicius”, casa “Panait Istrati”, teatrul “Fani Tardini”, centrul vechi din Brăila , case şi monumente de sfârşit de secol IX şi început de secol XX,cum… lumea o saluta pe stradă.
In plimbările noastre a băut si bragă (buna si rece, la început i s-a părut prea dulce, apoi a înţeles că era exact gustul din copilărie!).
Am văzut cum încerca să-şi imagineze strada “Domnească” din Galaţi plină de tei, unde s-a născut
aşa cum ne-a mărturisit, bunica din partea mamei, bunicul fiind brăilean. Şi-a dorit foarte mult să retrăiască atmosfera veche imaginată în mintea ei de copil, să se bucure de frumuseţile Dunării. să vadă teii înfloriţi şi parcul vechi cu ceas din Brăila din faţa teatrului „Maria Filloti” A povestit crâmpeie de viaţă, a vorbit despre perioada când a fost interzisă, cum a fost pe lista neagră a scriitorilor, cum a cunoscut Germania recentă şi cea de dinainte de război, cum viaţa ei e o continuă călătorie, despre noi provocări, despre „cvasiliteratură” în poezie, proză, despre iubire şi erotism. Despre cum e să fii mereu îndrăgostit de frumuseţe, tinereţe, un copac, o floare, un vers, un cuvânt, despre Eminescu şi Blaga, despre Gellu Naum şi Gherasim Luca...despre multe lucruri frumoase am vorbit.
Fiindu-i în preajmă am înţeles, Nora Iuga trăieşte aşa cum scrie, cu forţă, cu încredere. A povestit ce oameni minunaţi a cunoscut în această lume, ce locuri deosebite a văzut şi descris.
De pilda, a povestit cum, deasupra Atlanticului a zburat peste un imens vulcan, un fel de pată mare, neagră ,ieşită din valuri pe care apoi nu l-a găsit pe nici o hartă, ce era de fapt? un poem ad-hoc.
A povestit cu umor cum este chemată la multe festivaluri şi evenimente organizate de tineri cu toate că se apropie de frumoasa varstă de 80 (n.a. pe cuvânt, nu-ţi vine a crede).
Ii mulţumesc scriitoarei Nora Iuga pentru faptul că a acceptat să viziteze locurile unde au trăit cândva bunicii şi străbunicii ei – locuri pe care le cunoştea atât de bine, cu străzi şi numere, dar.., pe care nu le-a văzut niciodată până acum, ele fiind... poveştile de seară auzite în familia sa.
Pentru marea fericire de a o asculta şi cunoaşte, în fiecare din paginile jurnalului meu voi scrie despre Doamna Nora Iuga aşa cum o cunosc eu: un om deosebit, un om de exceptie.
Nora Iuga ne-a lăsat bucuria de a fi întâlnit un mare spirit...
nota:
( fotografiile anexate fac parte din arhiva personală angela baciu, iunie 2010)
De Angela BACIU
Jurnalul meu se continuă cu alte amintiri frumoase. Cum în luna iunie (2010) scriitoarea Nora Iuga a venit direct din Germania într-un turneu literar in orasele dunărene Galaţi şi Brăila. Atât de mult mi-am dorit să fiu în preajma celei ce cândva scria:
“cu sensibilitatea nucu inteligenta nici atatcu bunul-gust ai spus si te-ai micsoratpoezia se citeste cu ce se scrie:fata nevazuta a lunii” (poemul”Cu ce citim poezia”)
Cu această ocazie mi-a mărturisit că din copilărie a avut un vis, să cunoască meleagurile… bunicilor săi, să meargă pe urma paşilor lor, să vadă case vechi, atmosfera cosmopolită şi misterioasă a oraşelor de la Dunăre pe care doar şi le-a imaginat de a lungul vieţii, dar şi din fotografii înrămate, albume de familie sau din cărţi poştale.
Dar, să vă povestesc pe rănd.
Mai întâi, s-a întâlnit cu publicul la Biblioteca “V.A.Urechia” din Galaţi, cititorii abia aşteptau s-o cunoască, să primească autografe şi să se fotografieze cu autoarea, erau mulţi cei veniţi, copii şi tineri stăteau în faţa bibliotecii şi o aşteptau , chiar de la intrare lumea a aplaudat-o, îmbrăţişând-o şi bucurându-se ca o văd. Evenimentul a fost organizat de bibliotecă în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi şi “Atelierele de lectură ale poetei Angela Baciu”.
I-au mulţumit pentru toate cărţile publicate, în special tinerii au ascultat gândurile şi întâmplările povestite de Nora Iuga în felul ei deschis şi vesel.
Apoi , s-a întâlnit cu publicul brăilean la Biblioteca “Panait Istrati” – eveniment organizat de bibliotecă, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Braila şi “GalART pentru tineri” - unde si acolo elevi, profesori, scriitori i-au adresat multe întrebări despre opera autoarei şi apoi a citit poezie.
Au fost zile atât de frumoase, de pline de energie, tinereţe, poveşti, multe poveşti, am încercat să intru cât mai mult în minunata… lume a Norei.
Mi-o imaginam în copilăria ei, călătorind într-o Europă lipsită de griji, o mică prinţesa, unde nimic nu avea să prevadă apocalipsa celui de al doilea război mondial ce avea să vină. Ne-a povestit cum era elevă la Sibiu la “Ursuline”- una dintre şcolile de elită ale oraşului – studentă- când i-a avut profesori pe G.Călinescu şi Tudor Vianu în facultate, cum îşi începeau prelegerile chiar de pe holul din faţa “Amfiteatrului”, cum studenţii din acele vremuri iubeau literatura, iar la cursuri fiecare stătea ori în picioare, ori pe jos numai să-şi asculte maeştrii, despre prietenii literare, premii primite, dar şi dezamăgiri, cărţi scrise şi proiecte viitoare.
A vorbit despre ce înseamnă să fii poet, prozator şi traducător al unor mari scriitori precum : Aglaja Veteranyi, Günter Grass, Herta Müller, Paul Celan, Friedgard Thoma, Christian Haller, Ernst Jünger, Elfriede Jelinek, Jan Koneffke, Joachim Wittstock, Ales Rasanau, Eginald Schlattner, Hans Joachim Schädlich, Rolf Bossert. In interviurile pe care mi le-a acordat a povestit despre Germania, Elveţia, despre bursa D.A.A.D, despre cum este privită literatura română în Occident, despre momentele de inspiraţie , despre cum consideră Domnia sa că cele două culturi vestică şi estică se completează, despre trecerea timpului, despre iubire şi viaţă.
Apoi, cum a împletit meseriile de profesor, bibliotecar, redactor (profesor în Sibiu şi Bucuresti, bibliotecar la Biblioteca Centrala de Stat, redactor la Editura “Enciclopedica” din Bucuresti, dar si redactor la “Neuer Weg" şi "Volk und Kultur”).
Dar, am rămas impresionată cat de mult mi-a vorbit de familie, despre poetul George Almosnino – soţul Domniei Sale şi despre fiul Tiberiu Jose Almosnino.
Mult s-a bucurat când a văzut atâţia oameni dornici s-o audă, le-a citit versuri, s-a bucurat când a văzut expoziţiile fotografice organizate în cinstea ei, atât de cele doua biblioteci, cât şi de Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, amintindu-şi cu o extraordinară precizie locurile, persoanele, stările, din acele fotografii ,deşi unele dintre ele erau foarte vechi. (fotografii trimise chiar de Doamna Nora Iuga din Germania, cu autografe pe fiecare dintre ele).
Scriitoarea s-a arătat plăcut surprinsă de colecţia aproape completă a operei sale pe care a găsit-o în cele două biblioteci. In expoziţiile de carte organizate de amfitrioni erau exemplare începand cu volumul de debut “Vina nu-i a mea” continuând cu “Captivitatea cercului”, „Scrisori neexpediate”, „Opinii despre durere”, „Inima ca un pumn de boxeur”, „Dactilografa de noapte”,” Spitalul manechinelor”, „Capricii periculoase”,” Autobuzul cu cocoşaţi”,” Fetiţa cu o mie de riduri”, „Săpunul lui Leopold Bloom”, „Sexagenara şi tânărul”, „Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin”, „Lebăda cu două intrări”, „Sexagenara şi tânărul”, „Săpunul lui Leopold Bloom”, „Hai să furăm pepeni”. Cei prezenţi au apreciat răbdarea autoarei care a acordat zeci de autografe cu dedicaţie, găsind pentru fiecare dintre ei o apreciere şi un gând bun. Imi aduc aminte, aflându-ne undeva pe o terasă la malul Dunării în faţa unei ceşti de cafea (ce tare era crescuta Dunarea !) mi-a scris… poate cele mai frumoase dedicaţii pe care le-am primit, mulţumesc mult doamnă Nora Iuga!
Am vorbit despre mari scriitori din generaţiile şaizeci, şaptezeci, cum i-au devenit prieteni optzeciştii, nouăzeciştii până la tinerii din ziua de astăzi, despre întâlnirile literare din casa ei, prietenii literare, dar despre ce n-a vorbit Doamna Nora.
Pe lângă întâlnirile cu publicul, am avut vreme să vizităm cele două oraşe dunărene, i-am vazut reactiile, cum işi imagina bunicii pe strada principală la inceput de sec.IX, in faţa caselor cu plăcuţe comemorative ale personalităţilor pe care le-a dat Brăila şi Galaţi pentru cultura românească: casa “Perpessicius”, casa “Panait Istrati”, teatrul “Fani Tardini”, centrul vechi din Brăila , case şi monumente de sfârşit de secol IX şi început de secol XX,cum… lumea o saluta pe stradă.
In plimbările noastre a băut si bragă (buna si rece, la început i s-a părut prea dulce, apoi a înţeles că era exact gustul din copilărie!).
Am văzut cum încerca să-şi imagineze strada “Domnească” din Galaţi plină de tei, unde s-a născut
aşa cum ne-a mărturisit, bunica din partea mamei, bunicul fiind brăilean. Şi-a dorit foarte mult să retrăiască atmosfera veche imaginată în mintea ei de copil, să se bucure de frumuseţile Dunării. să vadă teii înfloriţi şi parcul vechi cu ceas din Brăila din faţa teatrului „Maria Filloti” A povestit crâmpeie de viaţă, a vorbit despre perioada când a fost interzisă, cum a fost pe lista neagră a scriitorilor, cum a cunoscut Germania recentă şi cea de dinainte de război, cum viaţa ei e o continuă călătorie, despre noi provocări, despre „cvasiliteratură” în poezie, proză, despre iubire şi erotism. Despre cum e să fii mereu îndrăgostit de frumuseţe, tinereţe, un copac, o floare, un vers, un cuvânt, despre Eminescu şi Blaga, despre Gellu Naum şi Gherasim Luca...despre multe lucruri frumoase am vorbit.
Fiindu-i în preajmă am înţeles, Nora Iuga trăieşte aşa cum scrie, cu forţă, cu încredere. A povestit ce oameni minunaţi a cunoscut în această lume, ce locuri deosebite a văzut şi descris.
De pilda, a povestit cum, deasupra Atlanticului a zburat peste un imens vulcan, un fel de pată mare, neagră ,ieşită din valuri pe care apoi nu l-a găsit pe nici o hartă, ce era de fapt? un poem ad-hoc.
A povestit cu umor cum este chemată la multe festivaluri şi evenimente organizate de tineri cu toate că se apropie de frumoasa varstă de 80 (n.a. pe cuvânt, nu-ţi vine a crede).
Ii mulţumesc scriitoarei Nora Iuga pentru faptul că a acceptat să viziteze locurile unde au trăit cândva bunicii şi străbunicii ei – locuri pe care le cunoştea atât de bine, cu străzi şi numere, dar.., pe care nu le-a văzut niciodată până acum, ele fiind... poveştile de seară auzite în familia sa.
Pentru marea fericire de a o asculta şi cunoaşte, în fiecare din paginile jurnalului meu voi scrie despre Doamna Nora Iuga aşa cum o cunosc eu: un om deosebit, un om de exceptie.
Nora Iuga ne-a lăsat bucuria de a fi întâlnit un mare spirit...
nota:
( fotografiile anexate fac parte din arhiva personală angela baciu, iunie 2010)
