Sunt aici

"Sunt aici cu toate gândurile mele

Şi coastele pe dos nici eu nu ştiu cum

De am rătăcit atâtea nopţi fără nume fără aer

Zgomotele se aud atât de puternic în spatele pereţilor

Şi nu pot dormi - iubirea e cea mai hâtră pânză - din nou acelaşi gust de absint ... "



("Absintheria din oraşul vechi") - Angela Baciu



joi, 28 octombrie 2010

Serile de Poezie de pe Strada Balcescu I

Invitatie:
In aceasta toamna va invit sa ne bucuram impreuna de o simfonie de culori, de o natura generoasa, de chipuri dragi, prietenoase, de seri linistite de poezie.
Pe langa proiectele "Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu", "GalART pentru tineri", "Povestitorii de pe Strada Domneasca", "Dialogurile poetei Angela Baciu" - si emisiunea cu acelasi nume - pe care le-am dezvoltat impreuna cu dumneavoastra, va invit din noiembrie 2010 la.... "Serile de Poezie de pe Strada Balcescu" .



Comunicat:
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA - filiala IASI
Libraria "Lumina" Galati & "dialogurile poetei Angela Baciu"

va invita la un nou proiect cultural:

"SERILE DE POEZIE DE PE STRADA BALCESCU I"

prima intalnire: marti 2 noiembrie 2010, ora 18.00

* invitat: poetul ANDREI VELEA
- isi va lansa volumul "Gimnastul fara plamani" ed.Centrul Cultural "Dunarea de Jos"
si va recita din creatiile proprii
* parteneri in proiect: Liceul de Arta "D.Cuclin" ce va participa cu un moment artistic, vor citi elevi din creatiile proprii
prof.coordonator: Ilie Elena

Desi suntem intr-o toamna tarzie, cu vreme capricioasa si ploi multe in data de 2 noiembrie vor incepe calduroase seri de lecturi publice in cadrul proiectului “Serile de Poezie de pe Strada Balcescu” fondat de poeta Angela Baciu.
Proiectul va include: seri de poezie, proza si eseu, spectacole de muzica si teatru, expozitii fotografice, ateliere, lansari de carte si reviste,s.a.
Intr-un cadru adecvat, intr-o librarie chiar in centrul vechi al Galatiului pe Str.Balcescu, toti iubitorii de arte sunt invitati sa participe alaturi de noi la aceste seri romantice.
Sunt invitati reprezentanti ai culturii, scriitori, pictori, sculptori, muzicieni, profesori, jurnalisti de la publicatii culturale centrale, scrise, tv si on line, presa locala, institutii colaboratoare, dar si elevi si studenti, publicul larg.
intrarea este libera, va asteptam la un ceai fierbinte si poezie buna!
gazda primitoare: librarila "lumina" & d-na Costina Musat


moderator, concept proiect by Angela BACIU
Poeti de pretutindeni sa ne bucuram impreuna de minunate seri de poezie!!!

luni, 25 octombrie 2010

ghilotina

Ai vrea să scapi de porţia zilnică de
plictis,
văzduhul striga a uimire vinoooooooo am ajuns
pe culme,
sus de tot eram
aşteptată,
ghilotina pregatită somptuos
să cadă
deasupra capului.

nu ştii niciodată cănd muşti dintr-un măr roşu ce
vei gasi in el
gura se umple de gustul dulce, apoi amar, apoi –
ce bizar -
nu ştii ce alunecă cu greu pe gât înghiţi,
la ureche acelaşi zumzet loveşte cu vărful degetelor,
bate cu putere
să ţi se deschidă, urlă daca vrei, dar
nu,
nu mai muşca din acelaşi măr

nu m-am temut NICIODATĂ
nu m-am temut. de tânără am învăţat
să iubesc

cu o aură de distincţie cu trufie aproape
D
U
R
E
R
E
A
s-o fac scut
am învaţat de la statuile acelea reci din grădina
publică să zâmbesc,
să am o ţinută perfectă şi să
ascult aceeaşi voce
de douăzeci şi ceva de ani,
îngrozitor gănd
să nu mai răsucesc yala cănd ajung acasă
să nu-mi mai strigi
« ai venit,eşti bucuria ! »

ezit o clipă
fac un pas înapoi
încă unul,
dar
n-am ştiut niciodată ce este acel un pas inapoi.

Nu mint, eliberez
toate găndurile de fericire toate întălnirile mele cu destinul,
le fac uitate,
le ascund într-un cufăr vechi, mă lepăd de ele,
le calc în picioare
să nu-mi mai simt anii aceştia grei, îmi aud somnul obosit,
îl chem
iar
şi iar nu mai vine,
nu mai este noapte,
nu
mai este zi,
dezordine se cheamă şi iar urlu pănă sughiţ până mă înec
până ce vorba mea ajunge la el
tandră caldă…..

Aşezată stau în fotoliul meu grena,
pereţii sufrageriei sunt plini de tablouri, spirescu vişan,
îi cunosc, einhorn …mai suntem în viaţă,
biblioteca este în faţa mea,
cărţile nu au o ordine, au un soi de primăvară cu sute şi sute
de pagini le văd chipurile,
ţeposu chiric ulici sântimbreanu olăreanu iordache, manu,
îmi sunt atat de dragi

apoi este fotografia dragă « eu şi mama »
ce femeie frumoasă este mama

apoi maşina de scris cu toate insomniile mele
sentimente neîmpărtăşite,
aici este casa mea
ultima mea casă,
şi tu,
nimic nu mai seamănă cu ce era
« mi-e frică de mâine,mi-e frică de moarte ! »
zice şi închide ochii
« sunt aici cu tine »zic,
vederea i s-a mai împuţinat, nu se mai mişcă deloc,
universul său s-a strâns între patru pereţi,
fără un răsărit de soare,
fără dunăre,
fără viaţă e chipul său,
AM RĂMAS DOAR EU
ştie……

Durerea e din ce în ce mai mare,
ar vrea să ne întoarcem pe acelaşi drum,
nici măinile sale nu mai au aceleaşi vene
subţiri ,
pielea e transparentă,
aproape că nu îl mai recunosc,
aş vrea să-i citesc ce scriu
acum, metafora unei lumi demult uitată,

mă frige foaia albă ,acoperită de litere, scriu cu furie, cu ură,

cu ură scriu…..

trifoiul cu patru foi nu mai există,

rostogolindu-se cu repeziciune peste stâncile
abrupte
GHILOTINA ar vrea să cadă peste mine,
număr cu glas tareeeeee 4 3 2 1
mă pipăi, simt carnea cum se
învineţeşte se rupe făşii,ei da,n-am murit,
am scăpat şi de data asta,
murmur cu buzele reci,
a mai venit o toamnă ,mai scăpăm dintr-o iarnă,
să ne întoarcem în paradisul de ieri aş vrea,
să mergem pe ţarm apus de soare târziu
pescăruşi flămânzi
se apropie,
cu degetul mare scria în nisip povestea de iubire a
doi copii cuminţi
nu i-a plăcut niciodată marea acum ar mai vrea s-o vadă,
s-o simtă deschisă, cu meduzele vraişte.

mă trezesc din vis. este tot acolo, în pat,
singur,
cu ochii întredeschişi, trist
ţinându-l de mână

să stau cu el ar vrea mereu, să nu plec,
să nu simtă singurătatea, frica,

înconştientă merg pe drumuri necunoscute

nu ştiu care va fi ultimul tren

pentru mine tot mai vizibile devin cearcănele de sub ochii mei
şi firele albe
din păr,
poveste poveste poveste,
nu ştiu cum se va sfârşi JURNALUL,
nu ştiu cum se va sfârşi povestea,
dar

beau până la fund acest pahar de vin rosu !



noaptea târziu...

camera asimetrică cărţile vin de-a valma, ceasul
arată ora 2 în noapte,
încă mai e lună plină,
îl ţin strâns de mână, nu-i dau drumul,
căldura palmei îl învăluie
îi simt durerea,
ne rotim,

ne rotim,


copacii fug, s-a lăsat linistea,


o promisiune:

NU VA CĂDEA NICI ASTĂZI GHILOTINA

Nici nu mai contează cănd.

Targ vintage&hand made,oct.2010







S-a incheiat si editia din octombrie a Targului vintage & hand made "Madame Vintage"
Si de aceasta data a fost o editie frumoasa, s-a creat o atmosfera veche, de suflet, am avut posibilitatea sa dialogam, sa comunicam, sa ne cunoastem mai bine publicul si sa ne bucuram de o muzica deosebita si o cafea fierbinte.

Au participat artistele hand made: Alexandra Stan, Ana Maria Mocanu, Corina Nazaru, Mariana Sava, Gabriela Spiridonescu, Elena Gavrila, Mirela Cretu, Oana Luiza Cucu & Constance Vintila – artist decorator si organizator - datorita carora am putut vedea creatii unice, accesorii inedite, de la bratari, inele, cercei, pana la vederi vechi, obiecte vintage, genti exotice, dar si impletituri din diferite materiale.
Au fost trei zile incarcate de bucurie, atat expozantii, cat si vizitatorii au facut schimb de impresii , au legat prietenii, in asa fel incat urmatoarele targuri sa fie si mai reusite.
Cand vor fi acestea?
In preajma lui Mos Nicolae – targul de atunci va avea doua teme: daruri de sarbatoare si traditii indiene si inca un targ in preajma sarbatorilor de iarna de Mos Craciun.
Din nou, prietenii nostri din echipa clubului "Zodiar" ne-au fost aproape, punandu-ne la dispozitie tot ce aveam nevoie, le multumim din suflet, multumim tuturor celor ce ne-au fost alaturi si, nu in ultimul rand si presei care a mediatizat evenimentul.
Pana la urmatoarele editii, va urez tuturor o toamna cat mai frumoasa.



(foto 1: Cristian Nastase - fotograf profesionist,
foto 2 si 3 arhiva: angela baciu)

duminică, 24 octombrie 2010

Femeia nu plange

Nu mai avem nimic.

în spatele aparenţei nu mai există decat vidul. iluzii suprapuse,
implacabil , de departe, zgomotele
oraşului
îmi arată că încă trăiesc.
Dar eu nu-mi mai simt sângele
înfometat,
învadator,
năvalnic.

linistit,
străin,
nu-mi recunosc chipul în fotografii,
nu mai sunt aceeaşi,
sunt o femeie obosită,
sufăr
pentru ziua de
mâine
nu mai trăiesc prezentul,
nu mai am timp.

Nu mai există nici speranţă, nici disperare,
nici lupta cu boala nu
mă mai

înlănţuie...

mintea mea refuză să mai lucreze

viaţa a devenit,
cu bună ştiinţă,
o iluzie, spaţiu blestemat de real,
iar lumea e
un spectacol de

teatru grotesc.

prezentul – o capcană
pentru cine va învinge.

nu există înfrângere definitivă,
NU-MI GRĂBESC SFĂRŞITUL
îl ridic doar în rang
cu nesfărşită trufie.

Cine a avut privilejul
Să sufere

E un suflet pustiu,
Fără umbră, fără trup.


(TURCIA, Izmir)

Spectacol caritabil "Sa luptam pentru Andreea"


Comunicat:
FITI ALATURI DE ANDREEA !!!

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
&
Stefan Doru Alin
impreuna cu echipa de la Club "Zod!ar" Galati -
prin bunavointa D-lui Bogdan Voicu,
va invita la un spectacol caritabil:

"SA LUPTAM PENTRU ANDREEA"

veniti cu totii miercuri 27 octombrie 2010, ora 19 pana seara tarziu in club
"Zod!ar" (fostul cinema "Popular")
veniti cat mai multi prieteni sa fim alaturi de Andreea!!!
Din program:
- recital special: "Din inima pentru inima ta,Andreea" Ansamblul "Estrada Copiilor" si "Tinere talente" de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati & Andreea Ignat - instructor
- concert extraordinar Trupa "Crin Rock": Stefan Doru Alin (crizalin) - chitara, Perju Alexandru - tobe, Blimki - chitara, Tatu Vlad Aristid - chitara bass, Trohari Bogdan (Eros) - voce
- trupa "Snyper" ce va incinge atmosfera - coordonator Roxana Burghelea
- Dani si...prietenii vor da foc fitilului de muzica cu o minunata flacara...folk
Prezinta: Stefan Doru Alin
Coordonatori eveniment caritabil: Angela Baciu, Stefan Doru Alin si Andreea Ignat
Spectacolul este organizat in sprijinul elevei ANDREEA MIHALCEA de la Colegiul "Elena Doamna"
pretul biletului: numai 10 lei -
VENTI SA O AJUTAM PE ANDREEA SA AIBA O INIMA SANATOASA!!!

Vor urma si alte spectacole caritabile pentru Andreea organizate de Colegiul "Elena Doamna" in parteneriat cu Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati si toti cei ce vor sa fie aproape,
in zilele de 4 si 5 noiembrie ora 17 la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galati,
VA ASTEPTAM!

Echipa!

miercuri, 20 octombrie 2010

tot mai mult

‘O, în somn fără dor aş fi vrut să mă străng
De-aş şti un fluviu ca viaţa-mi de-adănc
Aş curge cu apele sale’
(ELSE LASKER-SCHULER)

Unele întrebări sunt trecute cu vederea,
nimic nu e veşnic,ei da,aş fi vrut
să joc teatru
pe o mare scenă a lumii,
să fiu cap de afiş măcar o zi,
dar cui i-ar fi păsat,

mă afund tot mai mult în spaţii neatinse,
să fiu cu tine, să ne lăsăm străpunşi
de muzici albastre…într-o zi,

într-o zi voi fi atăt de tânără
şi de frumoasă …şi-mi voi aminti
de coarnele rupte ale cerbului, lacrima unui copil drag,
pierdut prea devreme
brazi sfârtecaţi de fulger.

rană pe cer de zi şi de noapte,
ştiu
ştiu
inima mea a îngheţat în inima ta,
memoria fuge nebună, de mâine
până mai ieri,
alaltăieri.

dacă mi-a fost greu vreodată – si nu zic că nu mi-a fost -
n-am urlat,
nu m-am plans,
nu m-am ascuns ca o haină-nvechită,
e simplu, mi-am zis, muşc din realitate lacomă, trăiesc,
VIAŢA NU E PE DE-A ÎNTREGUL VIAŢĂ,

trăiesc.
ce căntec frumos.trăiesc,
aşează-te în dreapta, voi învăţa să trăiesc
căt mai mult şi cât mai bine, să mă strecor printre
degete, iar tu în braţele mele să revii.


sunt femeia ta, îţi spun
în timp ce răsfoiesc cărţi cu propriile
mele poeme, din chipul tău mi-am clădit chip
pe furiş voi scrie
să-mi aduc aminte de toate iernile
noastre de altădată, de oameni de zăpadă,
de primăverile naive, sunt pregătită,
de mâine,
din zori,
iar ne vom iubi...

duminică, 17 octombrie 2010

Festival "NAMASTE INDIA" alte fotografii







(fotografii realizate de iulia & doru leu)

Festivalul Culturii Indiene "NAMASTE INDIA" 2010, II









Un nou festival tocmai s-a incheiat, este vorba despre “Namaste India” – Festivalul Culturii Indiene, ediţia I, Bucuresti 2010.
Asociaţia socio-culturală InterAct cu susţinerea Ambasadei Indiei la Bucureşti, a Indian Cricket and Cultural Club Bucharest (ICCB) şi Comunităţii indiene din România au organizat Festivalul Culturii Indiene: “Namaste India”, 9-16 octombrie 2010, Bucureşti.
Activităţile acestui festival au promovat in egala masura literatura, dansul, muzica, filmul, spiritualitatea, călătoriile, gastronomia, arta, urmărind sa ofere publicului experienţe magice, de neuitat.
In cele opt zile de festival m-am bucurat sa vad si in tara noastra un festival dedicat Indiei cu tot ce inseamna ea. Targul s-a deschis la Afi Palace Cotroceni cu o parada minunata de costume traditionale indiene – tinute completate de accesorii, machiaj – lansari de carti si reviste, vizitatorii bucurandu-se din plin de toate elementele, expozitiile, demonstratiile pregatite de organizatori.
Desigur ca nu putea lipsi si un targ bogat de produse indiene – am achizitionat decoratiuni, accesorii indiene, bijuterii, mirodenii, ceaiuri traditionale, obiecte deco, muzica, filme, produse ayurvedice, cosmetice din plante, hainute, incaltaminte, saluri de casmir si multe altele.
Am vazut si demonstratii de bucatarie traditionala, gustand din toate bunatatile indiene, fashion show, degustari de ceaiuri calde, menite sa te relaxeze si sa te bucure, am invatat despre arta purtarii sariului, workshop-uri de dans, expozitii de fotografie, povesti misterioase de calatorie, muzica clasica indiana si am cunoscut diferiti autori ce si-au lansat cartile chiar la targ.
Am reusit s-o ascult prezentandu-si cartea pe Mihaela Gligor, am cunoscut-o chiar la standul personal de carte pe Carmen Ciubota alias Sapnaa, ne-am fotografiat si am facut schimb de carti si autografe. Am vazut si diferite colaje de momente muzicale si coregrafice cu artisti romani si indieni, cine dorea putea sa faca si o vizita la un muzeu Indian al figurilor de ceara – cum ne spunea si programul manifestarilor.
Parteneri media ai festivalului au fost: Radio România Cultural, The One, Ce se intampla doctore?, Naţional TV, Radio Guerilla, Radio France International, TVR Cultural, Muzeul Satului, metropotam.ro, metropotravel.ro, port.ro, kudika.ro, bookblog.ro, 121.ro, descopera.ro, ilovehandmade.ro, 4arte.ro, onlinegallery.ro, bucharestexpat.com, Tribuna Învăţământului, unica.ro
Parteneri: Casa ONU, Centrul de artă Euterpe, Afi Palace Cotroceni, Asociatia Româno-Indiană, Ramayana Cafe, British Council, Casa de Cultură a Studenţilor, Centrul Cultural Tansen, Studioul de teatru şi film european Valentin Stanciu Ltd, Fundaţia Coresi, Cartel Alfa, viajoa.ro, Editura Sapnaa Art, Editura Taj, Himalaya Herbals, Restaurantul Agra Palace, Sophia Incredible India, Satya, Editura Herald, Incredible Indian Art, Editura Cununi de Stele, Sahaja Yoga România, Herba Ayurvedica, filmindian.ro, Eva Expo Universul Indiei, India Bijoux, Editura "Casa cartii de stiinta" - Colectia Biblioteca Indiana, Plethico, Magazinul Varsator, AM - ROH Universul Indiei, Musafir by Amarjit, Tree of Life, Chado, Star Ayruveda, Ayurmed, GreenTea, Hotel Răzvan, mediadocs.ro, http://www.naturalwellness.ro/
A fost o bucurie pentru mine sa fiu alaturi de echipa organizatorica si pentru reusita evenimentului am oferit si o Diploma de Excelenta din partea Casei de Cultura a Sindicatelor Galati si a "Atelierelor de lectura ale poetei Angela Baciu".
A fost o editie pe gustul tuturor, expozantii si artistii s-au bucurat si ei alaturi de vizitatori, iar echipa de tineri voluntari care au contribuit la buna organizare au dat dovada de mult profesionalism si seriozitate.
Organizatorii se pregatesc deja pentru editia din 2011.
(fotografiile postate sunt realizate de iulia & doru leu)

Targul de Antichitati, Galati,2010, Compania "Agro-Dunarea"





La mijlocul lunii octombrie Compania “Agro-Dunarea”din Galati condusă de omul de afaceri D-ul Marian Baila a organizat „Targul de Antichitati” octombrie 2010.
Două hale şi un spaţiu de expunere în aer liber au gazduit un eveniment deosebit, galatenii si turistii ce au trecut prin orasul de la Dunare bucurandu-se de o atmosfera extraordinara.
Au predominat antichitatile - fiind la mare cautare- piese vechi din perioada sec al XVII-lea, cartile interesante, monografii, timbre si numismatica. cai de rasa, retromobile, bijuterii de colectie cu monograma,mobilier stil Ludovic.
Am putut vedea si aparate foto din secolul trecut, tabachere interesante cu marturii ale vremurilor trecute, ceasuri cu lant de buzunar ce ne aduce aminte de vremurile lui Caragiale,dar si ceasuri mecanice retro, monocluri, dantele, ochelari, binocluri de epoca .
Am putut achizitiona carti rare, colectionarii impatimiti au putut gasi timbre si medalii bine pastrate, am gasit si tablouri in ulei de diferite marimi, sfeşnice, halbe de bere,seturi de ceai sau de cafea din alamă, argint,porţelan si multe alte suveniruri – D-ul Florin Tanascov – un cunoscut anticar din Galati s-a ocupat cu intreaga echipa de anticari din tara sa ofere publicului vizitator adevarate bucurii de suflet.
Dar, un targ de antichitati nu poate fi complet si fara partea de vintage si handmade, astfel organizatorul targului a invitat-o si pe dna Constance Vintila – artist decorator cunoscut - sa se ocupe de acest lucru.
Impreuna cu echipa pe care si-a format-o deja – prin organizarea a sapte editii de targuri vintage si handmade alaturi de subsemnata – au expus publicului haine si accesorii vintage deosebite, dar si hainute contemporane, manusi, palarii, brose vechi,rame fotografice, vederi din alte timpuri,obiecte si bijuterii din argint, bijuterii cu pietre naturale, fimo, fire naturale, dantele, jabouri, si multe altele.
Artistii handmade: Mariana Sava, Corina Nazaru, Sorina Pletea, Raluca Ciupitu, Profira Popa, Gabriela Spiridonescu, Oana Liz, Lacramioara Tanase si,desigur, Constance Vintila au oferit publicului adevarate surprize prin obiectele deosebite realizate.
Atmosfera de timpuri vechi, a fost realizata si de acordurile muzicale exceptionale,fiind invitat si un artist de la Teatru Muzical "Nae Leonard", o pianista desavarsita care a asigurat atmosfera (de precizat ca pianina a fost adusa chiar de organizatorul targului D-ul Marian Baila).
Dar, n-au fost uitati nici iubitorii de cai si echitatie, acestia gasind diferite modele de sei si alte produse cu specific.
Expozanţii au fost din Galaţi, dar si din Brăila, Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Vaslui, Rădăuţi, Suceava, Bacău, Moldova Nouă, Cluj, Braşov si au declarat ca vor veni si la editiile urmatoare, fiind extrem de impresionati de echipa organizatorica si de tot ce au vazut la Galati.
O alta surpriza a targului a fost expozitia de masini retro -D-ul Atanasiu care e un pasionat de retromobile s-a ocupat de expunerea acestora, am vazut masini frumoase, aristocratice, parca te si imaginai pe vremuri plimbandu-te intr-o asemenea masina de epoca.
Iubitorii de frumos erau vizibil impresionati de tot ce vedeau, cumparau, negociau, se fotografiau cu expozantii, in fata obiectelor, a mobilierului vechi, alaturi de cai, ponei, in masinile vechi, cu organizatorul, totul pentru a pastra spre amintire trei zile de bucurie si eleganta.

(fotografiile postate sunt realizate de Cristian Nastase - fotograf profesionist)

Festivalul Culturii Thailandeze, sept.2010,Bucuresti








A fost o mare bucurie pentru mine de a participa la "Festivalul Culturii Thailandeze"in septembrie 2010 la Bucuresti, gazda principala fiind Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti".
A fost o atmosfera deosebita,inedita,am putut vedea un festival cald, primire prietenoasa, relaxata, - felicitari echipei organizatorice - peste tot vedeai valuri de matase colorate, frumoase, picturi pe umbrele de hartie, pestisori aurii care aduc norocul in casa, suveniruri, sculpturi in fructe si legume, sculpturi uluitoare in gheata, adevarate opere de arta, dar si dansuri populare traditionale thailandeze. O adevarata istorie ne-a dezvaluit dansatorii cu talentul lor, cat si artistii artizani cu produsele expuse.
De asemenea, curiosii au putut vedea si gusta din mancarurile traditionale de la supa Tom Yum, aperitive, o mare varietate de fructe tropicale thailandeze, bauturi din plante, bere thailandeza si cunoscutele paste Phad Thai.
Am putut vedea si reusite spectacole traditionale de marionete, demonstratii de arte martiale si,desigur, de box thailandez.
Vizitatorii s-au bucurat de cateva zile minunate si am putut achizitiona suveniruri interesante, matasuri, evantaie din bambus in forma de boboci de lotus, si multe altele.
O edite reusita si sper sa ne revedem si la anul.
(fotografii realizate de iulia si doru leu)

vineri, 15 octombrie 2010

Targ Vintage si handmade "Madame Vintage"22-24 oct.2010


Un nou Targ Vintage si Hand made la Galati

“Madame VINTAGE”

Organizatoarele acestui nou targ Constance VINTILA si Angela BACIU invita pe toti iubitorii de frumos si arte in perioada:
22 – 24 octombrie 2010 in Club “Zodiar”(fostul cinema "Popular) la o noua editie a

Targului Vintage si Hand made "Madame Vintage...la Galati".

Ideea celor doua organizatoare este si de aceasta data de a oferi publicului comparator 3 zile de bucurie si relaxare, intr-o atmosfera ambientala, veche, intr-un spatiu generos, deschis, aerisit, clubul “Zodiar” fiind deja cunoscut pentru ospitalitate, o echipa tanara si dinamica, muzica buna, in asa fel incat puteti veni sa admirati hainele si accesoriile vintage, dar si contemporane, bijuterii hand made din pietre semipretioase si fimo, argintarie, dantelarii, carti, obiecte de anticariat si multe alte surprize.
Puteti cumpara: hainute, esarfe, saluri, brose, inele, cercei, bratari deosebite, genti, cadouri, rame de fotografii si multe alte surprize.
Invitam cu aceasta ocazie toti artistii care doresc sa expuna si sa vanda produse vintage si hand made, inscrierile au inceput deja,

persoana de contact: Constance Vintila (officedecoratiuni@yahoo.com ) ,

dar si pe toti stilistii de moda, fashionistele si cei ce iubesc schoping-ul.
Oferim ca de fiecare data: locatie frumoasa, spatiu accesibil, concept expozitional, continuitate, echipa profesionista, promovare media atat inainte, cat si dupa organizarea targului.
La “Madame Vintage” din Galati poti gasi, daca ai rabdare ,o multime de lucruri frumoase, inedite, cu preturi accesibile si mai mult decat prietenoase, iar pentru mai multe cumparaturi se ofera reduceri, iar din partea “casei” suveniruri de neuitat.
Ca la fiecare editie, va fi prezent si un fotograf profesionist care, la cererea vizitatorilor, va face fotografii de epoca in mijlocul obiectelor expuse.
Invitam pe toti galatenii, brailenii si turistii ce trec prin orasul nostru sa viziteze targul.

Scopul targurilor noastre este de a oferi vizitatorilor o clipa de relaxare si bucurie, de a-ti petrece intr-un mod agreabil timpul liber si de a promova si incuraja artistii hand made.
Evenimentul beneficiaza, ca si pana acum de promovare media in presa scrisa, on line, reviste de specialitate, televiziuni si radio – si le multumim tuturor ca ne sunt aproape – dar si prin afise, flyere si pliante promotionale.
Accesul gratuit pentru vizitatori, intervalul orelor de vizitare este:

11.00 – 19.00, va asteptam ...la o cafea fierbinte.

Echipa organizatorica "Madame Vintage"

Angela Baciu & Constance Vintila

marți, 12 octombrie 2010

Festival National de Comedie, Galati 2010 III

S-a incheiat si editia din acest an a Festivalului de Comedie de la Galati, o editie frumoasa, reusita, cu multe spectacole bune, s-a ras mult, publicul s-a simtit bine, ne-am bucurat sa vedem si in acest an atat de multe spectacole, atat de la Galati, cat si din tara, tuturor organizatorilor, tuturor acelora care au muncit atat de mult la realizarea acestei editii ii felicit pentru tot ce au facut.

Ne revedem la urmatoarea editie din...2011!

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Premiul Nobel pentru literatura - 2010

Mario Vargas Llosa – a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2010

Aflandu-ma la Bucuresti la Festivalul culturii indiene 'Namaste India"2010 m-am bucurat foarte mult afland stirea ca importantul Premiu Nobel pentru literatura a fost primit anul acesta de marele scriitor Mario Vargas Llosa.
Mario Vargas Llosa (s-a nascut pe 28 martie 1936, Arequipa, Peru) este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Peru. Este unul din cei mai importanți romancieri si eseiști născuți în America Latină.
A obținut Premiul Nobel pentru Literatură (2010) pentru "cartografierea structurilor puterii" - cum a afirmat juriul.
Carti publicate:

Ficțiune
Los jefes (Șefii), povestiri, 1959 - debutul în volum
Orașul și câinii (ed. III, Humanitas, 2005)
Casa verde, 1966
Pantaleone și vizitatoarele, 1973(ed. Albatros,1998)
Elogiul mamei vitrege, 1988, (ed. II. Humanitas, 2005)
Istoria lui Mayta, 1984
Povestașul, 1987 (ed. II. Humanitas, 2005)
Adevărata viață a lui Alejandro Mayta (?)
Conversație la Catedrală, 1969
Războiul sfârșitului lumii, 1981
Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, 1986
Sărbătoarea țapului, Allfa, 2002
Calea spre paradis, 2001(in rom. "Paradisul de dupa colt" - ed. Humanitas, 2005)
Lituma în Anzi, 1993 (Humanitas 2005)
Mătușa Julia și condeierul, 1977
Caietele lui Don Rigoberto, 1997
Rătăcirile fetei nesăbuite 2006

Teatru
Kathie si hipopotamul, 1983
La Chunga, 1986
Domnisoara din Tacna, 1981
Seniorul balcoanelor, 1993

Eseuri, critică literară
García Márquez: Povestea unui deicid (dizertația tezei de doctorat la Universitatea Complutense, 1971
La novela(Romanul), non-fiction, 1968
Istoria secreta a unui roman, 1971
Orgia perpetuă. Flaubert si doamna Bovary, eseu despre romanele lui Gustave Flaubert și despre bovarism, Allfa, 2001
Intre Sartre si Camus, 1981
Peștele în apă, autobiografia sa, conține povestea candidaturii la Președinția statului Peru
Făcând valuri
Limba pasiunii
Scrisori către un tânăr romancier, Humanitas, 2005
Adevărul minciunilor, Humanitas, 2005
Tentația imposibilului Humanitas, 2005;

Premii literare
Premiului "Miguel de Cervantes", considerat un Nobel al literaturii din spațiul hispano-american
Premiul Păcii acordat de Asociația Librarilor Germani, 1996
Premiul Criticii și Premiul Internațional de literatură Romulo Gallegos pentru Casa Verde (1966)
Premiul Planeta - pentru Lituma în Anzi (1993)
Premiul Nobel pentru Literatura (2010)
(sursa Wikipedia)

vineri, 8 octombrie 2010

Festivalul National de Comedie,Galati,2010,III

Festivalul National de Comedie s-a continuat in urmatoarea seara cu un alt spectacol foarte reusit: “Natura moarta cu nepot obez” o piesa scrisa si regizata de un apropiat prieten al galatenilor, cunoscutul regizor Ion Sapdar jucata in festival de actorii de la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi.
O poveste scrisa cu mult umor, vesela, ritmata, colorata as zice. Actorii ‘s-au jucat” precum niste copii, dandu-si replici deschise, vesele, aproape ca iti doreai sa intri si tu in jocul lor, sa intri chiar in dialog. Talentatii actori din Iasi – pe care i-am vazut de curand intr-un alt spectacol chiar la Iasi – ne-au transmis o stare de veselie, dar si un mesaj despre diferentele dintre generatii, dar si despre intelegere, comunicare si iubire. Textul este foarte modern, adus la zi, cu elemente comice,dar si tragice.
Ni se spune o poveste despre trei matusi, batrane si urate cum spun ele, care il iubesc exagerat de mult si il coplesesc cu o grija maternala iesita din comun pe unicul lor nepot, un barbat de aproape treizeci de ani si 150 de kilograme, obezitatea dandu-i o stare permanenta de teama, spaima celor din jur, interiorizare, complexe,petrecandu-si majoritatea timpului in fata calculatorului.
Chiar din copilarie, matusile au incercat sa fie adevarate mame pentru nepotelul lor, fiindu-i tot timpul in preajma si nelasandu-l sa isi faca propriul univers, sa aiba relatii de colegialitate, de prietenie si chiar de iubire, ajungand un barbat singur si inchis in sine. Totusi, vazandu-i singuratatea, matusile incercand sa isi dovedeasca iubirea fara de margini, pe langa vorbele de alint (Pompilica, Pompi, Pompita – diminutive pe care le ura nepotul) si gatitul de placinte, pirosti si snitele, batranelor le vine o idée salvatoare.
Astfel, hotarasc sa angajeze o prostituata care sa se apropie si sufleteste si trupeste de nepotul lor. Femeia este tanara, frumoasa, foarte directa, vesela, uneori prea vesela (din cand in cand o apuca un ras isteric!),de care barbatul se indragosteste imediat, dar venirea acesteia in casa batranelor incurca foarte mult situatia. Batranele mor una cate una, in situatii tragic-comice, iar nepotul supraponderal nu scapa de ele nici dupa moartea acestora, fantomele lor bantuindu-l tot timpul.
Este vorba despre o poveste de dragoste imposibila dintre tanara prostituata si barbatul gras, iar actorii Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi: Volin Costin, Irina Radutu Codreanu, Georgeta Burdujan, Anne Marie Chertic, Catinca Tudose ne-au aratat inca o data cat de talentati si profesionisti sunt, un joc de exceptie, un spectacol plin de energie, veselie, umor, chiar daca am simtit si tristete pe alocuri. Decorul a fost foarte reusit realizat de Gelu Risca, iar costumele foarte potrivite si moderne au fost realizate de Alina Dinca Puscasu.
Un spectacol ce merita vazut!







Festival National de Comedie, Galati 2010, II

Dupa spectacolul aniversar “55 ani de la infiintare” ce a avut ca invitati speciali pe: Alexandru Jula, Maria Craciun, Florina Cercel, Emil Hossu (regia Catalin Vasiliu) - un spectacol extrem de reusit sustinut in prima seara a festivalului, a urmat un spectacol nou al actorilor galateni, chiar o premiera, echipa galateana deschizand practic festivalul cu spectacolul “Hora iubirilor” a dramaturgului austriac Arthur Schnitzler. De fapt, acest spectacol face parte dintr-un proiect cultural mult mai mare, motiv pentru care l-a adus la Galati pentru scurt timp chiar pe ambasadorul Austriei, proiectul intitulandu-se “Sinapse Dunarene”, o idée gandita pentru “exportul si importul” de productie de dramaturgie si teatru.
A fost o seara sublima, piesa fiind foarte frumoasa, cu o tema ce te pune pe ganduri, un amestec de iubire, relatii intre oameni, disperare, singuratate, speranta, putina nebunie, indiferenta, cinism pe alocuri, dar totul pus in scena atat de real, dureros de real. Nu as zice ca este o piesa indrazneata, ci foarte actuala, directa, cu toate aluziile sexuale aproape ca nici nu asculti si nu vezi acest lucru, urmaresti cu mare interes replicile, grimasa de pe chipurile personajelor, tristetea, suferinta lor, dezamagirea , dar si naivitatea, dorinta de a iubi frumos si sincer.
“Scriu despre dragoste si moarte. Ce alte subiecte exista?” spunea intr-un interviu candva insusi autorul.
Spectacolul are cinci personaje feminine – adica cinci femei uluitoare, cinci caractere in cinci ipostaze diferite, fiecare femeie traind viata cu un gust amar, tragic, dureros, uneori umilitor, pe fondul unui cinism, uneori chiar traind anumite clipe cu umor, cu ras. In viziunea regizorului Geirun Tino, toate cele cinci femei au fost jucate doar de una: minunata si frumoasa actrita Oana Preda Gheorghe – ea este tanara prostituata care isi duce viata in statia unei gari, pe strada sau in alte locuri si intalnesti cinci barbati; pe rand, ea isi consuma tineretea “dandu-se” pe nimic, de pomana unui tanar soldat in trecere printr-o gara (actorul Ciprian Brasoveanu – ce a jucat minunat), este apoi un fel de femeie-naiva-proasta-victima pacalita de escrocul sentimental (jucat perfect cu maturitate si intelepciune de actorul Stelian Stancu), se transforma apoi dintr-o tanara ingénua intr-o femeie deschisa, coapta, experimentata in fata unui tanar mai timid, complexat (jucat atat de bine de actorul Gabriel Constantinescu), apoi devine o femeie curioasa, banuitoare, ce incearca sa devina mai buna, mai toleranta cu un sot gelos (actorul Dan Capatana ne-a surprins cu un joc excelent si plin de vitalitate si umor), o vedem si pe prostituata atat de singura, suferinda, total dezamagita de contele mai in varsta (rafinat, elegant,aristocratic actorul Vlad Vasiliu). Vedem de fapt femeia singura din noi, femeia ce isi doreste sa traiasca o poveste de iubire frumoasa, calda, de neuitat, vedem femeia tanara, frumoasa,voluptoasa, femeia de ieri si de maine.
Toti actorii au jucat minunat, fiecare personaj a adus in sufletele noastre o lectie de viata, un gand, o clipa, o parere, iar fiecare actor ne-a daruit acea magie de neuitat . S-a tinut cont de fiecare element in parte: foarte buna idea cu “scena rotativa”, puteam vedea chipurile si expresiile actorilor din toate unghiurile si a dat si energie spectacolului, decorul deosebit, atmosfera frumoasa specifica timpurilor,costumele frumos gandite, muzica bine aleasa, iar orologul cel mare, ce ne arata mereu trecerea timpului, fuga permanenta, spaima personajelor de a pastra putin din clipa, de a nu pierde totul, a facut ca spectacolul sa functioneze atat de bine, un spectacol ce merita intr-adevar vazut.
Indiferent cand veti ajunge la teatru, in timpul festivalului sau dupa, va invit cu mare bucurie sa vedeti spectacolul "Hora iubirilor".


joi, 7 octombrie 2010

Festivalul National de Comedie, Galati,2010, I

Festivalul National de Comedie “Fani Tardini”, Galati, ed.XXII-a,
3 – 9 octombrie 2010

Chiar daca traim niste vremuri tulburi, chiar daca vedem in jurul nostru drama, tragedie si tristete,crize, probleme, politica,indiferent de timpurile pe care le traim avem nevoie de arta, avem nevoie de poezie, de teatru, pictura, muzica si de tot ce ne poate bucura sufletul.
Spre teatru ne indeamna si ne cheama si in acest an 2010 Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galati si ne invita la Festivalul National de Comedie.
“Teatrul Dramatic "Fani Tardini" a fost primul teatru din ţară care a organizat un Festival al Comediei în 1976. El a reprezentat un nou prilej de deschidere şi, de ce nu, un start pentru competiţia care a făcut în scurt timp ca Galaţiul să devină CAPITALA COMEDIEI. Era una din cele mai importante manifestări care aduna la un loc pe cei mai renumiţi critici, dramaturgi, regizori, directori de teatre, actori, etc, pentru a savura plăcerea oferită de regalul spectacolelor de comedie din întreaga ţară.
Tradiţia a continuat şi după 1990, când, sub direcţia lui Adrian Lupu, festivalul a primit o nouă denumire: FESTINGAL (Festivalul Internaţional de Teatru - Galaţi). Şi interesul a sporit. Pentru eveniment, ce a devenit o emblemă a oraşului, şi pentru dorinţa noastră de a menţine ştacheta valorilor cât mai sus. N-a fost nici uşor, nici greu – a fost viaţă adevărată dăruită teatrului.” citez din site-ul teatrului.
Continuandu-se minunata traditie si astazi sub conducerea actorului Vlad Vasiliu si a intregii echipe din teatru vom vedea in aceasta saptamana spectacole de suflet, invitati din tara, mari actori si regizori.
Felicit organizatorii, intreaga echipa de actori, regizori, tehnicieni, departamentele PR caci au depus o munca enorma pentru acest festival si ne ofera, ca de fiecare data, un minunat dar de suflet pentru noi galatenii si pentru toti ce ce trec prin orasul nostru, tuturor felicitari.



Program festival:

Duminica, 03.10.2010
ora:19.00 - Deschiderea oficiala a Festivalului National de Comedie
ora:19.30 - Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galati – 55 ani de la infiintare
Spectacol aniversar:
Invitati speciali: Alexandru Jula, Maria Craciun, Florina Cercel, Emil Hossu
Regia: Catalin Vasiliu

Luni, 04.10.2010
ora 19.00 - Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galati
"HORA IUBIRILOR" de Arthur Schnitzler
Regia: Tino Geirun

Marti, 05.10.2010
Ora 19.00 - Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi
"NATURA MOARTA CU NEPOT OBEZ" de Ion Sapdaru
Regia: Ion Sapdaru

Miercuri, 06.10
ora 19.00 - Teatrul de Comedie Bucuresti
"ELLING" de Axel Hellstenius
Regia: Vlad Massaci

Joi, 07.10,2010
ora 11.00 - Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca
"M-AM INTORS DE LA SUPERMARKET SI I-AM TRAS O MAMA DE BATAIE FIULUI MEU"
One-woman-show cu / de Adina Lazar
ora: 17.00 - Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca
"EDEN" - Spectacol non-verbal
ora: 19.30 - Universitatea Babes Bolyai Cluj Napoca
"EXIT"

Vineri, 08.10.2010
ora 19.00 - Teatrul Dramatic Constanta
"BOLNAVUL INCHIPUIT" de J.B.P.Moliere
Regia: Cristian Gheorghe

Sambata, 09.10.2010
ora 19.00 - Festivitatea de Inchidere a Festivalului National de Comedie
ora 19.30 - Teatrul Odeon Bucuresti
"PYRAMUS & THISBE 4 YOU" dupa William Shakespeare.
Regia: Alexandru Dabija

miercuri, 6 octombrie 2010

Festival "NAMASTE INDIA"

Festivalul “NAMASTE INDIA”, 9 – 16 octombrie 2010, Bucuresti, Romania, ed.I

Cu mare bucurie am primit invitatia de a participa la prima editie a Festivalului “NAMASTE INDIA” din perioada 9 – 16 octombrie 2010, Bucuresti la Afi Palace Cotroceni, fiind primul festival din Romania dedicat culturii indiene.
Programul este extrem de cuprinzator: veti putea vizita un minunat targ de produse indiene (produse ayurvedice, ceaiuri, bijuterii exotice, decoratiuni, accesorii deosebite, cosmetice, carti bune, expozitii de fotografie, workshop-uri despre dans si cultura, demonstratii de arta culinara,despre arta sariului, filme, vom asculta minunate povesti despre Calcutta, cultura Indiana – perspectiva spirituala, conferinte despre redescoperirea Indiei – pe teritoriu romanesc, povesti de calatorie, concerte de muzica indiana, o gala extraordinara de muzica si dans indian si multe altele.
Voi prezenta programul festivalului si doua fotografii reprezentative primite de la organizatori si voi reveni cu mai multe amanunte de la fata locului.

Program festival:

Sâmbătă, 9 octombrie
10:00 – 23:30 Târg de produse indiene (haine şi accesorii, cărţi, bijuterii, cosmetice, mâncare, produse ayurvedice, filme, muzică, mirodenii, ceai, decoraţiuni ş.a) Afi Palace Cotroceni
10:00 – 23:30 Expoziţie foto
16:00 Deschiderea festivalului
16:30 Fashion Show
18:00 Lansarea cărţii “India. Scrieri despre cultura, istoria şi identitatea indiană” de Amartya SEN
20:00 Workshop de dans

Duminică, 10 octombrie
10:00 – 23:30 Târg de produse indiene (haine şi accesorii, cărţi, bijuterii, cosmetice, mâncare, produse ayurvedice, filme, muzică, mirodenii, ceai, decoraţiuni ş.a) Afi Palace Cotroceni
10:00 – 23:30 Expoziţie foto
15:00 Lansarea cărţii “Sărbători sezoniere din India” de Amita BHOSE
16:00 Lansarea cărţii “Din tainele bucătăriei indiene” de Sapnaa şi demonstraţie de bucătărie indiană cu Arun Kumar, bucătar şef la Agra Palace
18:00 Arta sariului
20:15 Film: “Jodhaa Akbar“ National TV

Luni, 11 octombrie
16:30 Wellness Yoga British Council
18:00 Povestile Calcuttei British Council
18:00 Cultura indiana – perspectiva spirituala Satya

Marti, 12 octombrie
17:00 Sesiune de conferinţe: “Redescoperirea Indiei – pe teritoriul românesc” Centrul pentru activitati recreative, Jean Louis Calderon nr 39
19:00 Descopera Ayurveda- Arta de a Trai in armonie cu tine si cu universul prin alimentatie, sanatate, terapii, relaxare. Satya
19:00 Seara de film: House Full( Casa Plina) Casa de Cultura a Studentilor

Miercuri, 13 octombrie
17:00 Seara de film:
Love Aaj Kal( Dragoste Eterna) Centrul pentru activitati recreative, Jean Louis Calderon nr 39
18:00 “A trai printre zei” – viziune de ansamblu asupra panteonului Indian si a metodelor de adorare. – Yogeshvar Karthik Satya

Joi, 14 octombrie
19:00 Povesti de calatorie Ramayana Cafe
20:00 Indian Costume Party Ramayana Cafe

Vineri, 15 octombrie
11:00 Lansare de carte “Moarte la curtea Rajahului” de Shivani SINGH Ambasada ONU
18:00 Care e dosha ta? Ayurveda, bioritmurile si tipurile constitutionale Satya
19:30 Concert de muzica indiana clasica sustinut de Turya Classical, sitar si tabla – Preţ bilet: 35 lei Satya

Sambata, 16 octombrie
19:00 Gală extraordinară de muzică şi dans indian Sala Rapsodia

ACCESUL LA ACTIVITĂŢILE DIN PROGRAM
•Intrarea la conferintele de la Satya este de 20 lei si un ceai la alegere oferit din partea casei.
•Pentru concertul de muzica indiana cu Turya Classical pretul biletului este de 35 lei
•Pentru Gala extraordinara de muzica si dans indian pretul biletului este de 35 de lei
•Restul activitatilor sunt cu acces liber, in limita locurilor disponibile
REZERVĂRI

Pozele pentru acest articol fac parte din expozitia de fotografie de la AFI Palace Cotroceni, dl. Doru Moraru, multumesc organizatorilor pentru ca mi le-au trimis:




pentru mai multe detalii despre festival vizitati site-ul:

http://namasteindia.ro/program/

luni, 4 octombrie 2010

Fotografii de la Festivalul National de Poezie "Costache Conachi" Tecuci,2010

despre festival...in imagini

foto: leo butnaru, angela baciu si lucian vasiliu



foto: participanti festival




foto: poetul lucian vasiliu - membru in juriu



foto: scriitorul si traducatorul: leo butnaru - presedintele juriului



foto: alina beatrice chesca, angela baciu si florina zaharia


Festivalul National de Poezie "Costache Conachi"2010,Tecuci

Poezie la …Tecuci


Despre FESTIVALUL NATIONAL DE POEZIE
“COSTACHE CONACHI”, Tecuci, 1-2 oct.2010, Romania
Editia a XVIII-a

Si in acest an a avut loc la Tecuci FESTIVALUL NATIONAL DE POEZIE “COSTACHE CONACHI”, Editia a XVIII-a in zilele de1-2 oct.2010, intr-o toamna sublima, in frumoasa si romantica sala “Ion Petrovici” la Casa de Cultura din Tecuci.
Au fost prezenti numerosi scriitori, redactori de reviste, presa locala si din orasele invecinate – ziare si televiziuni, TVR Cultural – reprezentata de prietena noastra d-ra Clara Margineanu, tineri, elevi, si, in special concurentii festivalului.
Si la editia din acest an din juriu au facut parte personalitati culturale, daca anul trecut presedintele juriului a fost poetul Gellu Dorian si acum doua editii regretatul poet Cezar Ivanescu (n.1941 – dec.2008) in acest an 2010 juriul a fost prezidat de scriitorul si traducatorul Leo Butnaru. Din juriu au mai facut parte: poetul Lucian Vasiliu – redactor sef “Dacia literara”, scriitorul Dionisie Duma, poetul Cassian Maria Spiridon – redactor sef “Convorbiri literare” si “Poezia”, (din pacate, era plecat la un alt eveniment in straintate si nu a putut fi present, dar a transmis un salut de prietenie), poeta Florina Zaharia – redactor sef “Dunarea de Jos” si scriitoarea Clara Margineanu.
In prima parte a festivalului conform programului stabilit au avut loc: un excelent recital de muzica clasica (lauta renanscentista) sustinut de Constantin Lazar(Iasi), lansarea cartilor: “Fuga in rosu” autor Sandel Stamate – prezentata de Dionisie Duma, “Meandre” autor Mihai Stefaniu – prezentata de Viorel Burlacu si “Poeme liturgice” autor Petru Dinvale – prezentata de Paul Sanpetru si un minunat recital poetic din creatia scriitorilor prezenti, a fost o mare bucurie ca cei prezenti sa asculte poezie….la Tecuci si sa sarbatorim astfel majoratul festivalului, cum bine a precizat cineva, aflandu-ne la a VIII-a editie a acestuia.
In partea a doua a festivalului, intr-o atmosfera deosebit de calda , D-ul Viorel Burlacu – Directorul Casei de Cultura din Tecuci si organizatorul evenimentului a multumit tuturor celor prezenti pentru sprijin, implicare si prietenie. Mai intai, a luat cuvantul poeta Florina Zaharia prezentand volumul “Poeti la castel” – cu laureatii editiei 2009, a felicitat concurentii din acest an, a vorbit despre revista “Dunarea de Jos” din cadrul Centrului Cultural “Dunarea De Jos” si a prezentat publicului larg cartile postale editate de institutia amintita. A urmat un recital muzical sustinut de talentatii elevi din corul de copii “Angelli” impreuna cu d-ul Mircea Caloianu creand o atmosfera veche, plina de nostalgii si amintiri.. A urmat lansarea altor carti: “Amiaza omului cu felinar” autor Dan Bistricean – a prezentat Cristian Robu Corcan, “Tubaj cu sarpe” autor Diana Corcan – a prezentat Cristian Robu Corcan, urmat de scurte discursuri ale autorilor.
In timpul evenimentului, redactorii de reviste prezenti au oferit iubitorilor de arta reviste literare: "Dunarea de Jos" – redactor sef Florina Zaharia, "Tecuciul Literar si Artistic" – redactor sef Eleonora Stamate, "Porto Franco"– redactor sef Sterian Vicol si, nu in ultimul rand "Oglinda literara" – venit special de la Focsani redactorul sef Gheorghe Neagu.
Festivalul s-a incheiat cu doua momente asteptate de toti. Scriitorul si traducatorul Leo Butnaru (Chisinau) – invitatul de onoare al festivalului – a primit
Diploma de Excelenta din partea organizatorilor pentru intreaga cariera, tot Domnia Sa a primit si o Diploma de Excelenta pentru intreaga contributie la dezvoltarea culturii romanesti si la pastrarea spiritului ei autentic oferita de Casa de Cultura a Sindicatelor Galati si “Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu” inmanata chiar de subsemnata, nu inainte de a prezenta un laudatio, vorbind despre inceputurile poetice, cariera, cartile, interviurile si intreaga cariera a scriitorului Leo Butnaru. Cu aceasta ocazie, invitatului i s-au mai acordat o Diploma de Merit din partea Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National si daruri sfinte de suflet oferite de Parintele Protopop Gheorghe Joghiu.
In acest an, diplomele au fost inmanate concurentilor chiar de presedintele juriului d-ul Leo Butnaru si de Viorel Burlacu – directorul Casei de Cultura Tecuci – acesta din urma primind si o Diploma de Merit pentru realizarea noii editii a festivalului din partea colegilor de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati inmanata de Angela Baciu.
Organizatorii din acest an: Ministerul Culturii si Cultelor Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Galati, Consiliul Judetului Galati, Centrul Cultural “Dunarea de Jos” Galati, Primaria Municipiului Tecuci si Casa de Cultura Tecuci au acordat urmatoarele premii (in ordine):

Marele premiu – Denise Otai (Suceava)
Premiul I – Andreea Teliban (Suceava)
Premiul II – Roxana Baltaru si Adelina Dozescu (Timis)
Premiul III – George Chiriac (Bacau) si Irina Roxana Georgescu (Constanta)
Mentiune – Andrei Velea (Galati)
Premiul revistei “Dacia Literara” – Denise Otai (Suceava)
Premiul Cenaclului literar “Calistrat Hogas” – George Chiriac (Bacau)
Premiul revistei “Porto Franco” : Maria Farama si Irina Roxana Georgescu
Premiul Societatii Scriitorilor “Costache Negri” – Sabina Daniela Negru
Premiul revistei “Axe” – Nicoleta Donos
Premiul publicatiei “Convorbiri literare” – Aurelian Ilie
Premiul “Ioanid Romanescu” – Andrei Velea (Galati)
Premiul revistei “Dunarea de Jos” – Irina Roxana Georgescu
Premiul revistei “Poezia” – Diana Baltaru
Premiul “Mihai Ursachi” – Adelina Dozescu
Premiul “Cezar Ivanescu” – Andreea Terevan

Cele 16 premii au fost oferite unor tineri creatori extrem de talentati si ii felicit pentru reusitele lor, iar celor ce vor participa la urmatoarea editie le urez mult success.

Ne revedem la Tecuci in…2011 !

“Omule, slaba fiinta, si la patimi cu plecare,
Unde ti-I intelepciunea, unde ti-I mintea cea mare?...
De te-nalti si zbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De masori pamant si ceruri si patrunzi tainele firii, -
Nut e-ngamfa, ca esti tarna pe care o poarta vantul,
Cit e plange ca in patimi tu singur iti sapi mormantul”
Costache Conachi
(fragment extras din pliantul festivalului)