Sunt aici

"Sunt aici cu toate gândurile mele

Şi coastele pe dos nici eu nu ştiu cum

De am rătăcit atâtea nopţi fără nume fără aer

Zgomotele se aud atât de puternic în spatele pereţilor

Şi nu pot dormi - iubirea e cea mai hâtră pânză - din nou acelaşi gust de absint ... "



("Absintheria din oraşul vechi") - Angela Baciu



sâmbătă, 30 aprilie 2011

a murit Ernesto Sabato

astazi a murit scriitorul Ernesto Sabato la varsta de 99 de ani.

Ernesto Sábato (n. 24 iulie 1911 - d. 30 aprilie 2011) a fost unul dintre cei mai importanți prozatori latino americani si un important romancier contemporan.

S-a născut in Rojas, un oraș din provincia Buenos Aires, Argentina, în 1911. Părinții erau doi imigranți italo-albanezi, Juana María Ferrari si Francisco Sábato.

La virsta de 16 ani, s-a alăturat unor grupuri de anarhiști, apoi de comuniști, dar a înțeles repede că "materialismul dialectic" e o contradicție în termeni, (afirmația îi aparține), iar atunci când, în 1935, a fost trimis la Moscova să studieze doctrina marxist-leninistă, a reușit să "evadeze", "trădând" cauza comunistă și evitând astfel soarta atâtor intelectuali de stânga din afara URSS ce au fost înghitiți de Gulag.

Și-a susținut doctoratul în fizică, apoi a plecat la Paris, unde a lucrat la Laboratorul Curie și s-a apropiat de grupul artiștilor suprarealiști. În 1945 a abandonat cercetarea științifică pentru a se dedica în exclusivitate literaturii. E doctor în fizică și a ținut cursuri de filozofie la Universitatea din La Plata.
mai multe detalii pe:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ernesto_S%C3%A1bato
Dumnezeu sa-l odihneasca!

"Gala Ştefan Iordache"

Teatrul Naţional din Caracal, 1 – 8 mai 2011
Miscarea de Rezistenţă, înființată de către binecunoscutul Marius Tucă, organizează, în memoria actorului Ştefan Iordache, născut pe meleagurile Olteniei, o gală teatrală ce va avea loc la Caracal.

Mişcarea de Rezistenţă încearcă, astfel, să concretizeze dorinţa Mihaelei Tonitza-Iordache, ca Teatrul Naţional din Caracal “să strângă împreună comunitatea şi breasla teatrală, în numele valorii şi al memoriei faţă de personalităţi ce nu mai sunt”.

Programul evenimentului:
1 mai – Deschiderea galei (ora 18:00) -

Teatrul de Comedie, Revizorul de N. V. Gogol. Regia Horaţiu Mălăele (ora 19:00)

2 mai – Teatrul Odeon, Gaiţele de Alexandru Kiriţescu. Regia Alexandru Dabija (ora 19:00)

3 mai – Teatrul Metropolis, Sfârşit de partidă de Samuel Beckett. Regia Alexandru Tocilescu (ora 19:00)

4 mai – Teatrul Bulandra, Unchiul Vanea de Cehov. Regia Yuri Kordonsky (ora 19:00)

5 mai – Teatrul Act, Acasă la tata de Mimi Brănescu. Regia Alexandru Dabija (19:00)

6 mai – Teatrul Evreiesc de Stat, Miss Daisy şi şoferul ei de Alfred Uhry. Regia Claudiu Goga (ora 19:00)

7 mai – Matineu – Teatrul Ţăndărică, Cenuşăreasa . Regia Silviu Purcărete (ora 12:30) -

Teatrul Nottara, Omul hazardului de Yasmina Reza. Regia Crian Juncu (ora 19:00)

8 mai – Matineu – Teatrul Țăndărică, Capra cu 3 iezi (ora 12:30) -

Recital Radu Beligan (ora 18.00) – închiderea galei.

În vederea rezervării biletelor şi abonamentelor:

Contact Casa de Cultură “Radu Şerban” din Caracal – tel. 0249.512.067, e-mail cultura@romanati.ro

Director Ligia Pavel – tel. 0745.143.762
http://visitromanati.wordpress.com/

feminis.ro

ne vedem si pe:
http://www.feminis.ro/profil/angela.baciu

vineri, 29 aprilie 2011

Lansare Sibiu:“Viaţa lui Kostas Venetis” de Octavian Soviany

Vineri, 29 aprilie 2011, ora 18:00, la Librăria „Constantin Noica” din Sibiu se va lansa romanul “Viaţa lui Kostas Venetis” de Octavian Soviany, Editura Cartea Românească, 2011. Romanul se lansează cu ocazia „Serilor de Poezie ale Revistei Transilvania”, organizate de Centrul Cultural Interetnic Transilvania. Alături de autor participă: Rita Chirian, Teodora Coman, Radu Vancu şi Dragoş Varga.

Tânărul Kostas Venetis, care uceniceşte în anii copilăriei într-o mănăstire din Grecia de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cunoaşte o spectaculoasă schimbare la faţă: invertit demonic (cu orgolii de supraom nietzscheean), străbate spaţii dintre cele mai variate – cunoaşte mizeria şi fascinaţia Istanbulului, pitorescul unui Bucureşti ce aminteşte de atmosfera din “Princepele” şi din “Săptămâna nebunilor” – romanele lui Eugen Barbu, efervescenţa Parisului revoluţionar, splendoarea Vienei, melancolia Veneţiei, mişcându-se prin felurite medii, de la pegra tavernelor la cercurile nobiliare.
Poveste despre iniţierea întru Rău, în care Sodomia şi jocul intertextual, violenţa şi notaţia răsfăţat calofilă, cabalismul şi mitul conspiraţionist, ficţiunea şi documentarismul, crima şi complexele oedipiene se îmbină în urzeala unei istorisiri iniţiatice deghizate în thriller, “Viaţa lui Kostas Venetis” se plasează în linia decadenţilor de acum un veac.
Dincolo de luxurianţa acţiunii şi pitorescul descrierilor, cititorul este invitat să descopere taina vieţii lui Kostas Venetis şi pe romancierul Octavian Soviany, care egalează acum şi pe teren prozastic bine-cunoscutele sale performanţe poetice.

Octavian Soviany s-a născut la 23 aprilie 1954 în Braşov, a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj şi a făcut parte din redacţia revistei Echinox. Debutează în 1983 la Editura Dacia cu volumul de versuri Ucenicia bătrânului alchimist. A obţinut trei premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru poezie şi critică (1994, 2001, 2008). A fost tradus în franceză, spaniolă, engleză, germană, maghiară, polonă, italiană, slovenă
sursa: http://www.agentiadecarte.ro/2011/04/romanul-%e2%80%9cviata-lui-kostas-venetis%e2%80%9d-de-octavian-soviany-lansat-in-cadrul-%e2%80%9eserilor-de-poezie-ale-revistei-transilvania%e2%80%9d-la-sibiu/

joi, 28 aprilie 2011

Concurs national de poezie "Cezar Ivanescu"

Tineri poeti cu virsta pina in 30 de ani se pot inscrie in concursul national "Cezar Ivanescu", care are loc in cadrul primei editii a Festivalului national de poezie cu acelasi nume.
Festivalul este organizat de Muzeul Literaturii Romane si de Centrul Cultural "M. Eminescu" din Birlad in perioada 24-26 mai, la Iasi si Birlad. Concursul isi propune descoperirea si sprijinirea tinerilor poeti de limba romana din tara, din Republica Moldova si din toata Diaspora.
Principala conditie pentru cei interesati sa participe este sa nu fie membri ai Uniunii Scriitorilor din Romania sau ai altor uniuni de creatie si sa nu aiba volume individuale publicate. Concurentii trebuie sa trimita in doua exemplare manuscrisele, care constau intr-un volum de autor de maximum 100 de pagini, scrise la calculator cu un corp de litera de 14 la adresa Muzeul Literaturii Romane, Str. Vasile Pogor nr 4, Cod 700110, jud. Iasi, pina pe 10 mai, data postei.
Lucrarile vor fi jurizate dupa un motto la alegerea concurentului, care va fi trecut pe plicul de pus la posta si pe fiecare pagina prezentata in concurs. Acestea vor fi insotite de un plic inchis ce se va introduce in plicul mare si care va purta acelasi motto, inauntrul acestuia fiind mentionate datele personale ale concurentului: numele, data nasterii, profesia, adresa exacta, telefonul, e-mailul si o scurta prezentare a activitatii sale literare. Pe plicul mare, in loc de numele si adresa concurentului, se va trece numai motto-ul ales.

Creatiile vor fi jurizate de personalitati marcante ale literaturii romane, iar premiile acordate vor fi in bani. Cistigatorul Marelui Premiu "Cezar Ivanescu" va fi recompensat cu 500 de lei. Premiul I este in valoare de 400 de lei, iar premiile II si III in valoare de 300, respectiv 200 de lei. Juriul va acorda si 3 mentiuni. La acestea se vor adauga premiile unor importante reviste literare din Romania. Grupajele de poeme premiate vor fi publicate in cartea care va fi dedicata festivalului.
Autor: Loredana Oprea
Data publicarii: 26/04/2011
http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/concurs-national-de-poezie-cezar-...
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlogPost%3A856304&xgs=1&xg_source=msg_share_post

miercuri, 27 aprilie 2011

poem de Oskar Pastior

poezia pe bandă de magnetofon are o voce de aur ea

povesteşte despre un omor în timp ce banda rulează cu o voce de
aur ea spune povestea acestui omor vocea de aur este vocea celui
omorât ea povesteşte cum banda mai rulează în timp ce lovitura
peste ureche şi ceafă produce o prăbuşire un horcăit o moarte dar
totul ca într-un film mut pentru că în tot acest timp pe bandă se
aude doar vocea de aur a celui omorât ea povesteşte ca o poezie
aşa încât pe de o parte ar putea apărea impresia că un film mut
este rupt dar muzica merge mai departe pe de altă parte că filmul
mut din sală încă mai rulează aşa încât chiar vezi cum un pahar
alunecă de pe marginea scaunului dar nu auzi cum se sparge la
fel ca receptorul telefonului care se bălăgăne fără să înregistreze
scâncitul pentru că vocea de aur încă mai anunţă ora exactă poezia
pe bandă de magnetofon poartă titlul de basm ineluş-învârtecuş

(în limba română de Corina Bernic)
http://atelier.liternet.ro/articol/9871/Oskar-Pastior-Corina-Bernic-Gabriel-H-Decuble-Alexandru-Al-Sahighian/Jaluzelele-deschise-jaluzelele-inchise.html

Familia Regala a Romaniei la Londra

La invitatia Majestatii Sale Regina Elisabeta a II a Marii Britanii, Majestatea Sa Regele Mihai I si Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu ai Romaniei vor efectua o vizita de patru zile in Marea Britanie, de miercuri 27 aprilie pana sambata 30 aprilie 2011.

Majestatea Sa Regele si Altetele Lor Regale vor reprezenta Familia Regala a Romaniei la ceremoniile oficiale prilejuite de casatoria Altetei Sale Regale Principele William de Wales cu domnisoara Catherine Elizabeth Middleton.

Evenimentele vor avea loc la Londra si se vor bucura de participarea Familiilor Regale din Europa si din lume, dar si a numeroase personalitati politice britanice, europene si de pe alte continente.

In seara de 27 aprilie 2011, ora 19.00, va avea loc, un dineu oficial in onoarea Majestatii Sale Regelui Mihai I, organizat de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei (2002 - 2003), cu participarea reprezentantilor "Guild Of Freemen of the Citz of London".

A doua zi, la ora 13.00, Familia Regala a Romaniei va lua parte la un pranz oferit de Altetele Lor Regale Ducele si Ducesa de Gloucester, la Palatul Kensington.

La ora 15.30, ca parte a ceremoniilor cu ocazia primirii Libertatii Orasului Londrei, Majestatea Sa Regele Mihai va semna in Cartea Libertatilor ("Freedom Book") a Londrei, document in care se afla inregistrate toate persoanele distinse cu aceasta onoare. La evenimentul de la Guildhall Curtea Asistentilor "Guild Of Freemen of the Citz of London", alaturi de Şambelanul Londrei vor fi prezenti in costume traditionale oficiale, si se vor prezenta materiale de la vizitele Suveranilor romani la Londra.

In cursul zilei de 28 aprilie, ora 19.00, Familia Regala a Romaniei participa la receptia oferita de Camera de comert romano-britanica in cadrul Institutului Cultural Roman din Marea Britanie.

Incepand cu ora 20.00 Majestatea Sa Regele si Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare si Principele Radu vor lua parte la dineul oficial organizat de Lady Elizabeth Shakerley la Mandarin Oriental Hyde Park.

Vineri 29 aprilie Majestatea Sa Regele Mihai si Principesa Mostenitoare vor participa la Westminster Abbey la ceremonia nuntii Principelui William cu Catherine Middleton. La finalul ceremoniei de casatorie, Regele si Principesa Mostenitoare vor lua parte la masa oferita de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckhingham.
http://www.familiaregala.ro/news/1880/121/Familia-Regala-a-Romaniei-la-Londra/

marți, 26 aprilie 2011

Noaptea Cărţilor 2011 Madrid

Noaptea cărţilor este un eveniment deja tradițional în Madrid, librăriile, institutele culturale, bibliotecile, muzeele își deschid porțile de-a lungul întregii nopți, activitatea culturală fiind la cote maxime în capitala spaniolă.
Cu această ocazie, pe 27 aprilie, începând cu ora 19.00, la sediul ICR Madrid (C/ Marqués de Urquijo, 47,1 º dcha.), vor avea loc cursuri demonstrative de limba română şi se va amenaja o librărie temporară de cărți de literatură română traduse în limba spaniolă. Vor putea fi cumpărate peste 40 de titluri, cărți aparținând literaturii române, traduse și publicate în Spania. De la ora 20.00, în sala de la subsol, se vor putea urmări, cu intrare liberă, filme românești recente și clasice, multe dintre ele succese internaționale.
detalii pe:
http://www.icr.ro/noapteacartilor2011_ro
mult succes!

Colocviile de marti

“Colocviile de Marţi” sărbătoresc centenarul Cioran şi întâlnirea cu Ahimsa/ Nonviolenţa
Marţi, 26 aprilie 2011, ora 17:00, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională (Str. J. L. Calderon nr. 39), va avea loc Salonul Literar “Colocviile de Marţi”, care va cuprinde un moment dedicat Centenarului Cioran, precum şi o “Întâlnire cu Ahimsa/ Nonviolenţa”.

Invitaţi: Irina Mavrodin, Maruca Vulcănescu, Elisabeta Isanos, Genoveva Preda, Grete Tartler, Lucia Negoiţă, Doina Boriceanu, Mihaela Albu, Rodica Paliga, Maria Crişan, Adina Georgescu-Obrocea, Veronica Anghelescu, Mihai Şora, George Astalos, Puşi Dinulescu, Nandkishor Pamwar, Vasile Sofineti, Marin Diaconu, Vasile Andru, Ion Andreiţă, Neagu Udroiu, Leon Zăgrean, Pan Izverna, Gheorghe Lupaşcu, Ion Coja, Vasile Menzel, Candid Stoica, Nicolae Bulz, Mihai Teodorescu, Sorin Stratilat, Paul Schuster-Stein, Petre Tănăsoaică, Silvian Floarea, Sebastian Văduva.

Amfitrion: dr. George Anca.
În cadrul evenimentului vor avea loc lansările: “Întâlniri cu Cioran”, culegere realizată de Marin Diaconu, Mihaela Genţiana Stănişor, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2011; “Master Violenţă”, redactor Cornelia Duţu, coordonator George Anca,Trivium, Bucureşti, 2011; “Prezent şi viitor în educaţia terţiară”. Coordonator: Adela Mihaela Ţăranu, România de Mâine, 2011; “Probleme de etimologie” de Maria Crişan, Editura Paco, Bucureşti 2011; “Moartea spionului” de Adrian Georgescu, Sieben Publishing, Bucureşti.
detalii pe: http://www.agentiadecarte.ro/category/eveniment-editorial/

La multi ani! poetului Octavian Soviany

Octavian Soviany s-a născut la 23 aprilie 1954.
Este un poet și critic literar român.
Este Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1995.

Biografie:
(1979 – 1990) - Profesor de limba română
(1990 – 1992) - Publicist comentator al revistei lunare „Universul cărții” director Ion Vartic
(1992 – 1994) - Redactor al revistei săptămânale „Contemporanul – Ideea europeană”, director NicolaeBreban
1994 – prezent - Profesor titular de limba și literatura română și literatură universală
25 iunie 2008 Doctor in Filologie Universitatea Bucuresti, Facultatea de Litere, Doctorand în filologie, specialitate literatură română, stagiu de pregătire: examene și referate susținute conform programului; elaborarea tezei intitulate Textualismul românec (conducător Prof Univ Dr Florin Mihăilescu); predarea pentru susținere după ce a obținut avizul favorabil ala Catedrei de Literatură Română de la, Șef de catedră Prof Dr Mircea Anghelescu.

Activitatea literară:
Debutul în revista: 1975, Echinox (Cluj) (simultan cu poezie și critică).
Debutul editorial: Ucenicia bătrânului alchimist, Editura Dacia, 1983 (poezie)
Colaborări: „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Ziua literară”, „Cuvântul”, „Paradigma”, „Echinox”, „Amfiteatru” „Apostrof”,”Familia”, „Tomis” ,”Seine et Danube” (Paris), „Contrafort” (Chișinău), „Tribuna”, „Familia”.
Antologat în: Poezia română actuală (Marin Mincu), Deliruri și delire – o antologie a poeziei onirice (Ruxandra Cesereanu), prezent în volumul colectiv Teatru, editat de Asociația Scriitorilor din București cu piesa Insula fericiților (2000), 27 Poezie de București, coordonată de Dan Mircea Cipariu, Asociația Scriitorilor din București, Scriitori pe calea regala, editura Brumar 2008, proiect al Uniunii Scriitorilor.

Volume publicate:
Poezie:
Ucenicia bătrânului alchimist (Dacia 1983)
Cântecele desavarsirii interioare (Albatros, 1994)
Turnul lui Casanova (Pontica, 1996)
Provincia pedagogica (Cartea româneasca, 1996)
Textele de la Montsalvat (Axa, 1997)
Cartea lui Benedict (Vinea, 2002)
Alte poeme de moda veche (Pontica, 2004)
Scrisori din Arcadia (Paralela 45, 2005)
Dilecta (Cartea Românească, 2006) (nominalizat pentru premiul de poezie al USR)

PROZA:
Textele de la Monte Negro (Pontica, 2003)
Viața lui Kostas Venetis (Cartea Românească, 2011)

TEATRU:
Strălucirea si suferințele filosofilor (Ghepardul, 1992). (Spectacol-lectură la Theatrum mundi în regia lui Victor Ioan Frunză.)
Cinci poeme dramatice, (Palimpsest, 2005)

detalii pe: http://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Soviany

duminică, 24 aprilie 2011

interviu cu Florin Doru Crihana

* Văd mult prea des greşelile din comportamentul uman
* Acum am învatat să ascult şi parerile spectatorilor
* Programul meu zilnic este 4.30 – 21.30
* Dar mi-am gasit un echilibru în care arta mea merge înainte.

1. pentru cine nu te cunoaste, cine este florian doru crihana ?
Sînt un artist care şi-a început activitatea de creaţie în domeniul Caricaturii. Sînt un demn reprezentant al zodiei Berbecului – dupa 20 de ani de dat cu coarnele, am ajuns deja piesă de muzeu: Monchehaus Museum fur Moderne Kunst Goslar – Germania. Dar încerc merea să aflu cine sînt, şi din cînd în cînd mă caut pe Google.

2. cand a inceput pentru tine dorinta pentru arta?
Tatal meu a fost militar si folosea adeseori creioane colorate. Ma invita mereu la masa din sufragerie la care lucra, ca să desenez. Mă fascinau şabloanele ciudate pe care le folosea. Nu-mi aduc aminte ce desenam. Mi-am descoperit talentul la şcoala generală şi am început să pictez în liceu. S-au scurs vreo 35 de ani…

3. ce profesori ai avut? modele?
Am început la scoala generala nr.7 cu doamna învatatoare Cazacu si apoi la doamna diriginta Simionov, profesoara de matematica. Fiind mai mare în virsta, mi-am putut da seama ce însemna eleganţa la un cadru didactic – ma refer la doamna Simionov. La Liceul de Marina mi-a placut ora de romana cu doamna Caluianu. Am fost mai apropiat de profesoarele de limba franceza. La facultate l-am apreciat din primul an pe domnul profesor Alexandru Vasile – geometrie descriptivă si mai tîrziu de domnul Liviu Stoicescu. Cu ani în urmă, într-o întîlnire a caricaturiştilor, am auzit expresia “ingineri făcuţi la grămada cu furca”. Pentru mine, universitatea a însemnat în primul rînd educaţie. Îmi pare rău pentru cei care nu au absolvit o universitate; au pierdut atît de mult…

4. unde te regasesti mai mult: in caricatura sau pictura?
Ceea ce fac eu se situeaza intre cele doua, daca ne gindim la caricatura ca la ceva urit, si la pictura ca la ceva frumos. Şcolile prin care am trecut mi-au format un spirit foarte ascuţit de observaţie. Văd mult prea des greşelile din comportamentul uman. Uneori este pagubos pentru mine. Alteori este foarte amuzant.

5. cum te percepe publicul, iti cunosti publicul?
Îmi cunosc publicul mai ales de cind am solicitat Filialei Galati a UAP să mă lase să petrec mai mult timp în Galeria “N. Mantu”. Acum nu mai pot fi găsit acolo. La începutul carierei mele am evitat întîlnirile cu publicul pentru a nu-mi limita pornirile fanteziste. Am procedat bine. Acum am învatat să ascult şi parerile spectatorilor. Dar a aparut un fenomen invers popularitatii de care mi-am dat seama in 2010: publicul se intimideaza si nu mai intra in expozitii.

6. ai multe intaliri, vernisaje in strainatate, cum e dincolo? cum este privit artistul roman dincolo de granite.
Artistii români nu sînt priviti bine. Lumea nu vine la vernisajele lor. Sîntem în aceeaşi oală cu bulgarii. Puţini mai stiu de unde vin Constantin Brancuşi şi Saul Steinberg. Nu este concluzia mea, ci a prietenilor mei din strainatate. Mulţi vizitatori ai expoziţiilor mele se arată surprinsi de ceea ce văd şi îşi exprimă regretul de a se fi lăsat influentaţi negativ de unele surse.

7. tocmai ai inceput 2011 cu un proiect interesant, un vernisaj, despre ce este vorba?
Pentru mine nu este atît de interesant. Expoziţia de la Galeria “N. Mantu” februarie - martie 2011 este un început timid al unui an care se anunţă tumultos cu prelungiri în 2012 şi 2013. Expoziţia se intitulează “Curtea veche” şi este un duet Nicolae Einhorn – Florian Doru Crihană. Totusi o expoziţie pe care o consideram de rangul doi, avînd doar 17 lucrari, mi-a adus datorită Internetului o împlinire spectaculoasă. Mă refer la preţurile lucrărilor. De mai mulţi ani am fost presat de breasla din străinătate şi de impresar să cresc preţurile la nivelul pe care-l merit, pentru că le încurcam socotelile. Am refuzat mereu, pentru că piaţa românească, cea care-mi dadea stabilitate,mă tragea în jos. În ultimul timp, datorită unei campanii de publicitate ce ţine de 20 de ani, datorită creşterii interesului colecţionarilor pentru lucrările mele, a creşterii numărul de comenzi de lucru, preţurile lucrărilor au marcat o creştere bruscă. Creşterea a fost posibilă în urma unui echilibru financiar personal prelungit. Sper sa dureze. Reacţiile au fost diverse: Occidentul a aplaudat, impresarul se bucură, breasla din Romania si strainatate are acum un reper mai bun; dar Galaţiul a făcut un pas înapoi – îmi pare rău. Vezi http://theoldgarden.wordpress.com/

8. ce pregatesti pentru publicul tau in acest an?
Pentru publicul din Galati lucrez la o expoziţie care, sînt sigur , va avea ecouri în arta satirică mondială. Titlul expoziţiei: TITANIC. Alegera temei a durat cîteva luni! Va fi o viziune originală a artistului satiric Crihană. O consider o expoziţie tactică în cariera mea, deoarece “Titanic” este un subiect despre care nu se mai poate face nimic – în aparenţă. Va fi o surpriză, poate şi pentru un scenarist de la Hollywood. O voi orienta prin Internet spre Marea Britanie şi Statele Unite. Fiind cu expoziţia 80% gata, pot să spun că mi-am atins scopul.
În paralel cu preocupările artistice, mă gîndesc mult şi la publicitate. Nu ar trebui să fie treaba mea, dar am observat că, fiind mereu virf de lance cu creaţia, serviciile de publicitate – mă refer la Internet – rămân mereu în urmă. Sînt nesatisfăcătoare. Site-urile de artă se mulţumesc să-mi prezinte cîteva lucrări cu preţuri, în schimbul unei chirii anuale. Efectul este minuscul: 2000 de vizionări pe an. Lady Gaga are 300 mil. la un videoclip. Nici un site de arta nu sare la etapa a doua, pe care o ştiu, şi sînt gata să o indic administratorilor. Facem mereu şi mereu ceea ce vedem la alţii, ne lipseste curajul, capitalismul încă nu s-a lipit bine de noi.
Dar am mereu în lucru mai mult de o expozitie şi ceea ce pare să fie pentru mine foarte important pentru viitor, este o colaborare cu Italia sub tutela Universităţii “Sapienza” din Roma, Facultatea de Economie. Ma gindeam ca studentii de la arta ar avea ceva de invatat din experianta mea dar surpriza, vad ca sint solicitat sa-mi exprim parerile studentilor de la economie: “Aţi vrea să fiiti profesorul nostru de economie într-un proiect cultural?” Acum, cînd va răspund la întrebari, un desen de-al meu se afla pe prima pagina a site-ului expozitiei colective internationale “Arte della speculazione” ce se va deschide curînd la Roma. “Florian Doru Crihana si candida ad essere l’autore più sorprendente di questa edizione di Oltre il pensiero economico”. Pe măsură ce ne apropiem de evenimente, voi da publicităţii mai multe detalii ale unei colaborări ce ar putea ţine citiva ani, incluzind expozitii personale in turneu.


9. cum arata o zi din viata ta? cum lucrezi?
Programul meu zilnic este 4.30 – 21.30. Încep lucrul la 4.30 dimineaţa cu studiul asupra temelor expoziţionale. Atunci lucrez la idei. La ora 5.00 ies la jogging – numai cînd vremea si terenul sînt acceptabile. Pînă pe la ora 9 dimineata lucrez la şevalet şi apoi ies în oraş pentru o altă repriza de miscare, treburi diverse şi odihna ochilor. După amiază mai am doua reprize de lucru la etape artistice mai puţin importante. La ora 21.00-21.30 merg la culcare. Programul zilnic pentru un artist liber este foarte important. El trebuie sa se mentina in forma in continuu, sa nu exagereze cu munca dar sa fie si foarte atent la termenele contractuale.
Pina acum 20 de ani aveam mereu un “tătic”, cineva care avea grija de aceste laturi ale unei activitati artistice.

10. esti un om implinit?
Nu, pentru ca ceea ce fac este un sacrificiu pentru mine şi cei din jurul meu. Dar mi-am gasit un echilibru în care arta mea merge înainte. Imi zic mereu “sa mai termin si expozitia asta, si sint multumit”, după care mai urmează una, şi încă una, şi încă una…

Curriculum vitae:

1958 - S-a născut pe 7 aprilie la Galaţi în zodia Berbecului, care i-a influenţat profund viaţa şi activitatea 1978 Serviciul militar de 9 luni la Marină în Mangalia. 1984 Absolvent al facultatii de Arhitectura Navala. A realizat o serie de portrete în creion pentru toţi colegii de facultate şi pentru cîţiva profesori. 1985 Debutează în caricatură, şi anume la Salonul de vară al umorului desenat Brăila. 1986 Debuteaza în presă la revista Rebus Flacăra. Îl cunoaşte pe ziaristul Tudor Octavian de la care primeşte cîteva sfaturi pentru a deveni un caricaturist de succes. Îl cunoaşte pe graficianul Pavel Botezatu împreună cu care susţine lungi discuţii despre caricatură şi artă în general. 1989 A cîştigat primul său premiu internaţional şi anume: Menţiune de onoare la Aydin Dogan Competition Ankara, Turcia. Cîştigă Marele Premiu la Novi Sad, Iugoslavia. 1990 Cîştigă Premiul "Dieter Burkamp" la festivalul Satyrykon în Polonia şi Premiul 1 la Santa Cruz de Tenerife, Spania. Îl întîlneşte pe ziaristul Burkamp cu care începe o lungă colaborare şi prietenie.
1991 Demisionează din funcţia sa de la Icepronav Galati devenind artist liber: caricaturist şi pictor. Lucrările sale au fost incluse în expoziţie “Europaische Kunstler der Gegenwart” la Wilhelm-Busch-Museum Hannover, Germania.1992 Începe o campanie de participări la concursurile internaţionale, cîştigînd premii peste tot în lume.1999 Începe formarea unei colecţii de caricaturi, în special ale autorilor români contemporani. Ziarul local “Viata liberă“ publică serii de articole despre activitatea sa, semnate în special de ziarista Angela Ribinciuc. Intră în juriile concursurilor de la Kragujevac, Serbia şi Istanbul, Turkey. 2000 Publică o serie de caricaturi la ziarul Curentul din Bucureşti. Semnează un contract cu firma D&D Internaţional pentru realizarea unor caricaturi despre plicuri. Acestea au fost achiziţionate de Compania GPV France. Este anul în care construieşte galerii în Galaţi: Galeria Paradox, Galeria “Umor la etaj”, Galeria “La Urgenţă“ şi Galeria caricaturii de la Universitate. 2001 Sase desene de-ale sale au fost incluse în cartea Alles ist Spaβ – monografia baritonului suedez Ingwar Wixell. Organizează două expoziţii în memoria caricaturistului român Alexandru Clenciu. 2002 Caricaturistul Viorel Baciu îi prezintă lucrări despre consumul de droguri, violenţa în familie, mediu în diverse expoziţii în România. Colecţia sa este expusă pentru doi ani la Centrul Cultural Dunărea de Jos” Galaţi. 2004 începe împreună cu soţia sa Iuliana revista “Buletin informativ” şi varianta sa în limba engleză “Romanian News Report”. 2005 Este inclus în expoziţia "Spuren des Don Quijote" prezentată la Museum im Schloss Bad Pyrmont - Germania. 2006 Este distins cu Premiul anual pentru cultură acordat de Centrul Cultural Galaţi. 2007 Este acceptat în rîndurile Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Galaţi. 2008 Susţine expoziţia “Nuduri” la Galeria de artă “Nicolae Mantu” Galaţi. Este inclus într-o expoziţie colectivă la Muzeul Caricaturii din Basel, Elveţia 2009 Susţine expoziţia “Portrete” la Galeria de artă din Galaţi. Expune într-o prezentare colectivă la Muzeul “Fratii Grimm” din Steinau – Germania. Dieter Burkamp îi publică monografia “Satirische Idyllen” la editura Kerber Art din Germania. Expozitii personale la Vianden (Luxemburg) si Boechout (Belgia) 2010 Expozitia personala “Venetia” si expozitia personala la Belgrad-Zemun.

realizat de Angela Baciu

publicat in revistele "Agero" (Germania) si "Nou Horizont" (Valencia)

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Interviu%20cu%20Florian%20Doru%20Crihana%20de%20AB.htm

http://www.nouhorizont.com/

Festivalul Filmului European, ediţia a XV-a

* 5-29 mai 2011 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 5-29 mai 2011 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 30 de ţări.

Pe lângă un număr record de filme, ediţia a XV-a aduce mai multe elemente noi:
- Cinemateca Română se alătură Festivalului și va completa contribuția partenerilor tradiționali cu pelicule din bogata sa arhivă. Astfel, actuala ediție a Festivalului va putea oferi publicului, pe lângă cel mai recent film al lui Milos Forman, Dobre placena prochazka (Well paid walk), din 2010, și un medalion cu câteva dintre cele mai relevante filme ale sale din arhiva Cinematecii.
- Republica Moldova participă pentru prima dată la Festival, cu o selecţie de filme studenţeşti care vor fi prezentate alături de câteva scurtmetraje ale studenţilor de la UNATC, în prezenţa tinerilor regizori.

Programul ediţiei din acest an include premiera filmului românesc Metrobranding, un documentar semnat de Ana Vlad si Adrian Voicu, produs de Mandragora şi care va intra ulterior in cinematografe. Documentarul – „a love story între oameni şi obiecte“ – a fost nominalizat de IDFF Jihlava din Cehia la prestigiosul concurs Doc Selection şi ulterior selectat în Docalliance 2010. Metrobranding spune povestea destinului spectaculos al celor şase branduri – staruri ale epocii de aur: salteaua Relaxa, tenişii de Drăgăşani, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra, becul de Fieni şi masina de cusut Ileana. Documentarul a fost prezent în numeroase festivaluri: Visions du reel Nyon, Dok Lepzig, IDFF Jihlava, Copenhagen DOX secţiunea Top Dox, Zagreb DOX şi s-a bucurat de aprecierile criticilor.

Festivalul se va deschide joi, 5 mai, la Cinema PRO din Bucureşti, cu proiecţia filmului Essential Killing (Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski, film distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, 2010, şi cu alte numeroase alte distincţii internaţionale. Din distribuţia filmului fac parte nume sonore precum Vincent Gallo şi Emmanuelle Seigner.

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este Radu Muntean, regizorul unuia din cele mai apreciate filme româneşti ale anului 2010 – Marţi după Crăciun, premiat şi selecţionat în numeroase festivaluri (Cannes, New York, Chicago, Namur, Cinessonne, Leeds, Mar del Plata, Gijon).

La Bucureşti, festivalul se desfăşoară în perioada 5-15 mai, cu proiecţii la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Festivalul va continua la Braşov (12-15 mai), Iaşi (19-22 mai), Timişoara (19-22 mai) şi Tîrgu-Mureş (26-29 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român iar selecţia filmelor este realizată cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. Parteneri: Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme, cu sprijinul Independenţa Film şi Clorofilm.

Informaţii depre ediţia 2011 a festivalului sunt disponibile pe pagina web oficială – http://www.festivalulfilmuluieuropean.ro şi în rețele sociale – pe facebook la http://www.facebook.com/ffeRomania şi pe twitter la @ffeRomania.
mai multe detalii pe: http://www.icr.ro/ffe2011

A aparut Revista "Nou Horizont" 42

http://www.nouhorizont.com/documents/revista2011/revista42pdf.pdf

02. E d i t o r i a l- TRADIŢIE ŞI ISTORIE-Fallas Valencia / Adriana VIDROIU STANCA
04. Interviu cu Florian Doru Crihana / Angela BACIU

05. Exposición colectiva inédita de fotografía / Adina Daniela VIDROIU

06. Frontierele există în mintea noastră pentru că dorim să existe… / Adriana VIDROIU STANCA

07. ACOLO unde te găsesc / Valentin VĂRAN

07. Pasărea copilăriei / Daniela VOICULESCU

08. „Gânduri de la marginea lumii” / Raveca VLAŞIN

09. DEBUT (fotografia) Alex CONTELL

10. “A şa le-a fost datul” / Prof. Constantin VOICULESCU

11. Poeme / Marin VOICAN / Ana Maria GÎBU

12. DEBUT (fotografia) Estela PASTOR

13. „GALA INTERNAŢIONALĂ DE OPERĂ” / Marin VOICAN

14. HEAVEN AND HELL / Evelyn Alessandra WRANICH

15. G â n d i t o r u l / Ştefania OPROESCU

16. POEMAS DEL VIEJO / Eugen DORCESCU

17. PRINCIPESA ILEANA A ROMÂNIEI SAU MAICA ALEXANDRA -George BACIU

18. EL REY DE LAS MARIPOSAS / Alba PASCUAL BENLLOCH

20. La revolución de los espantapájaros- Alba PASCUAL BENLLOCH

“La sexagenaria y el joven”

Romanul “Sexagenara şi tânărul” de Nora Iuga, apărut la Editura Polirom în anul 2004 (colecţia „Fiction Ltd.”), a fost publicat în limba spaniolă de El Nadir Publishing House, în traducerea Cristinei Sava şi a lui Rafael Pisot, cu titlul “La sexagenaria y el joven”.

Romanul a mai fost tradus în bulgară şi slovenă. În Bulgaria, “Sexagenara şi tânărul” a apărut la Paradox Publishing Group şi a beneficiat de sprijinul programului pentru traduceri în străinătate al Institutului Cultural Român. Romanul a fost publicat şi lansat, în prezenţa autoarei, şi în Slovenia, la Editura Beletrina din Ljubljana. Cartea se află în curs de apariţie în Franţa, la Editura Atelier de l’Agneaux.
sursa: http://www.agentiadecarte.ro/2011/04/romanul-%E2%80%9Csexagenara-si-tanarul%E2%80%9D-de-nora-iuga-publicat-in-spania/

Nora Iuga este pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino, (n. 4 ianuarie 1931, București) este o poetă română, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino.
Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliograf la Biblioteca Centrală de stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană "Neuer Weg" și "Volk und Kultur" (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor "Gellu Naum") în perioada 1999 - 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002. Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris. La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar (noraiuga.wordpress.com), în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din "Girafa albastră", o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.
mai multe detalii pe: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nora_Iuga
(foto: angela baciu)

sâmbătă, 23 aprilie 2011

in Joia Mare - povesti cu Angela Baciu

(foto: simona andrei; copii in vizita la "Humanitas" in fata unui ceai spunand povesti de Pasti)


(foto: simona andrei: micutii povestitori de la "Joia de poveste" in cafeneaua "Humanitas" )


(foto: simona andrei;
in imagine: angela baciu si micutii nazdravani povestitori la cafeneaua "humanitas")


(foto: silvia filip; angela baciu la un ceai cu micutii)


(foto: angela baciu)



(foto: simona andrei)


(foto: angela baciu)

Mi-a placut intotdeauna sa ma implic in tot ce inseamna proiecte culturale pentru copii, tineri, artisti, dar, un loc special in inima mea il ocupa copii; pe langa poezie, proza, publicistica scriu cu o foarte mare bucurie si poezii pentru copii. Am organizat diferite editii ale “Atelierelor" mele,“GalART pentru tineri", “Povestitorii de pe Strada Domneasca”, “Un copil, un zambet”, “Povestitorii de pe Strada Domneasca”,"Serile de Poezie de pe Strada Balcescu" in colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Romania - filiala Iasi, colecte de carte si de papusi si cate si mai cate.

In preajma sarbatorilor pascale, gandurile mele s-au intors tot spre copii si impreuna cu echipa de la “Humanitas” Galati am pus la cale sa vina Iepurasul chiar in Joia Mare; si vedeam cum vor veni micutii, vor asculta poezii si povesti, vor spune si ei povesti in fata unui ceai cald, intr-o atmosfera frumoasa, de bucurie, sarbatoare, pe care am numit-o eu “Joia de poveste”.
Am fost extrem de bucuroasa sa vad ca parintii, bunicii au venit impreuna cu cei mici la aceasta intamplare de suflet. In acea ora de vis s-au auzit rasete de copii, se auzeau chiar de pe Domneasca, au intrat mai intai timizi in librarie, au facut cunostinta cu echipa "Humanitas" si s-au "instalat" in cafenea; pana am facut eu ceaiul, ei au vizitat libraria, s-au oprit la standurile cu carti pentru copii, s-au bucurat de reduceri si, fireste au cumparat tot felul de minunatii: de la carti, povestile lui murdarici, semne de carte, lumanari si ornamente de pasti;


In timp ce le asezam ceaiul pe mese si pregateam covrigeii i-am intrebat daca cunosc semnificatia Pastelui si ce inseamna pentru ei iepurasul; nu mica mi-a fost mirarea sa vad cat de multe lucruri stiau, ba mi-au luat-o inainte si au citit poezii, ghicitori, scurte povestioare cu talc, majoritatea cu tema pastelui, despre iepurasul si ouale incondeiate, au povestit despre animalutele pe care le au acasa si cate si mai cate. Au fost si cateva nemultumiri, este si firesc atunci cand lucrezi cu copii, unul dintre ei spunand ca este cam tare covrigelul lui, unul dintre parintii prezenti sugerand sa il inmoaie in ceai, in rasetele tuturor (asa am inteles cat de sinceri sunt copii si hazlii) am ascultat si poezii cu umor, dar si intamplari despre cum pregatesc copii acasa impreuna cu parintii lor in fiecare an Pastele.
Au venit gradinite din Galati cu educatoare si invatatoare, (multumesc pe aceasta cale in special d-nei ed.Argentina Balica si intregii echipe de la Gradinita nr.51), dar "actorii" principali au fost chiar copii. Au vorbit: Maria Andrei, Beatrixe Valentina Avram, Andreea Aida Duda, Miaela Mantale, Nectarie Diaconu, Darius Stefan Balica, Cosmin Roscaneanu, Mario Valentin Vicol, Stefan Ionut Craciun, Marian Mantale, Daria Ana Bacsin, Anca Delia Botez, s.a.
O sarbatoare de suflet , cu iz de poveste, o sa va invit si la editia urmatoare “Joia de poveste”,o sa va spun ce tema vom avea atunci, abia astept sa ne revedem.

Tuturor "PASTE FERICIT!"

de Pasti

multumesc pentru toate urarile, scrisorile, mesajele, mail-urile voastre,
tuturor sarbatori luminate si

"PASTE FERICIT!"

vineri, 22 aprilie 2011

“Love is Real, Real is Love”, salon de poezie cu Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie, la Washington

Joi, 21 aprilie 2011, ora 18:30, la la Ambasada României la Washington va avea loc o seară inedită de poezie, intitulată “Love is Real, Real is Love”, cu participarea scriitorilor Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie. Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu vor citi câteva dintre cele mai frumoase poezii ale lor, în limba română şi engleză.

Ioana Nicolaie a debutat în anul 2000 cu volumul de poezii Poză retuşată. Au urmat apoi volumele Credinţa (2003, nominalizat la Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Nordul (2005, nominalizat la premiul ASPRO), Cerul din Burtă (2005), Cenotaf (2006), şi Aventurile lui Arik (2008). Poeziile sale au fost traduse în limba germană şi au fost incluse în antologii din Franţa, Marea Britanie, Canada, Bulgaria, Austria, Suedia şi Statele Unite.

Mircea Cărtărescu (n.1 iunie 1956, Bucureşti) este poet, romancier, critic literar şi jurnalist. În prezent este conferenţiar doctor în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, membru al Uniunii Scriitorilor şi al Parlamentului Cultural European. Cărtărescu a publicat peste 20 de volume, numeroase articole, şi a fost tradus în 16 limbi. Titlurile publicate în limba engleză includ Nostalgia, culegere de povestiri (New Directions, New York, 2005), şi Be-bop Baby, culegere de poezii, (Poety New York, New York, 1999). Traducerea în engleză a trilogiei Orbitor/Blinding, realizată de Sean Cotter, urmează să fie publicată în 2012 de Archipelago Books, New York. Traducerea în limba franceză a trilogiei s-a aflat printre nominalizaţii pentru Prix Union Latine în 1999, 2000 şi 2001.
detalii pe:
http://www.agentiadecarte.ro/2011/04/%e2%80%9clove-is-real-real-is-love%e2%80%9d-salon-de-poezie-cu-mircea-cartarescu-si-ioana-nicolaie-la-washington/

joi, 21 aprilie 2011

Pastele romanesc


(foto: angela baciu, imagine din expozitia "Pastele la romani", ed.II, C.C.Sind.Gl)

Pastele sarbatoarea crestina a Invierii.
Ultima saptamana a postului care precede sarbatoarea este saptamana mare, care incepe cu duminica Floriilor si se termina cu duminica pascala. Sarbatoarea incepe de fapt cu duminica Floriilor, cand se sarbatoreste intrarea lui Hristos in Ierusalim. Saptamana mare are menirea impartasirii chinurilor lui Iisus. In aceasta saptamana se termina postul de 40 de zile, si natura renaste. In ziua de joi a saptamanii mari clopotele inceteaza sa mai bata, vor mai bate doar Sambata Mare. Aceasta zi este totodata si inceputul chinurilor Mantuitorului.

Sarbatoarea Pastelui incepe in dupa masa zilei de sambata. Cel mai important moment al zilei este sfintirea apei botezatoare la biserica. Se spunea ca prima persoana care urmeaza sa fie botezata cu aceasta apa "noua" va avea noroc toata viata.

Apa prezinta un rol important si duminica. Crestinii mergeau la biserica ducand mancarea si vinul pregatit pentru a fi sfintite. Postul se termina oficial prin consumarea acestor bucate. In unele regiuni aceasta traditie este vie si in zilele noastre. Se spunea ca daca gainile apuca sa manance din ramasitele acestor mancaruri vor oua mult. Se obisnuia ca oul sfintit sa fie consumat in mijlocul familiei, pentru ca in cazul in care careva s-ar rataci sa isi aminteasca cu cine a mancat si sa isi regaseasca calea spre casa. Mancarea traditionala este carnea de miel pregatita dupa mai multe retete specifice. Mielul este simbolul lui Hristos...

Inainte de anul 325 i.H. Pastele se sarbatorea in diferitele zile ale saptamanii, chiar si vinerea, sambata si duminica. In acel an, s-a convocat consiliul de la Nicaea de catre imparatul Constantin. A emis legea pascala care stabilea ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in prima duminica dupa luna plina de sau dupa echinoxul de primavara sau prima zi de primavara.
http://www.traditii.ro/paste.php?nr_articol=9

TUTUROR SARBATORI FRUMOASE SI LUMINATE!
PASTE FERICIT!

miercuri, 20 aprilie 2011

Joia de poveste, ed.I

Eveniment pentru copii. Invitatie:

LIBRARIA "HUMANITAS" GALATI

si scriitoarea Angela BACIU

invita toti copiii cuminti,impreuna cu parintii, bunicii, prietenii, educatorii , invatatorii si toti iubitorii de povesti
la Prima Editie a Povestilor pentru copii intitulata:

“JOIA DE POVESTE"

prima intalnire: Joi, 21 aprilie 2011, orele 17.00,

chiar inainte de Sarbatorile Pascale,
timp de o ora, sunt invitati copii cu varste cuprinse intre 3 – 7 ani la prima editie a “Povestilor pentru copii cuminti” si a “Atelierelor pentru micuti” initiate de scriitoarea Angela Baciu in parteneriat cu Libraria “Humanitas” Galati.

Vor fi citite povesti, urmate de discutii libere despre ce cred copii despre povesti si personajele lor, daca le plac povestile si daca scriu sau isi imagineaza chiar ei povesti cu noi personaje.

Copii vor fi seviti cu ceai cald, vor fi intampinati cu surprize, iar evenimentul se va desfasura in “cafeneaua literara” din librarie, intrarea fiind gratuita pentru toti copii.

Scopul acestor intalniri este de a arata copiilor importanta cartilor, de a-si forma obiceiul de a citi carti si a invata din morala intamplarilor petrecute in povestile noastre, cat si de a dialoga si comunica liber.

Va asteptam la Libraria "Humanitas", Str.Domneasca, Nr.45, Galati (langa Universitate)

Tuturor Sarbatori frumoase!

marți, 19 aprilie 2011

RADU G. TEPOSU – in memoriam I

….asa cum l-am cunoscut…

era primavara lui 1987, eleva pe atunci la Liceul Pedagogic “C.Negri” Galati – scoala de fete si baieti se numea, aveam doar 17 ani. unul din profesorii de limba romana ne-a adus la scoala revistele literare “Amfiteatru” si “Convorbiri literare”, eram atat de bucuroasa, greu ajungeau revistele la noi. le citisem de nenumarate ori, aproape ca le stiam pe de rost, mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat sa trimit si eu cateva texte la rubrica “posta redactiei”, nu indrazneam mai mult. din cauza emotiilor probabil, desigur nu e o scuza, am facut o mare greseala: pe plicul adresat revistei “Convorbiri literare” m-am adresat redactorului sef Radu G.Teposu si pe plicul adresat revistei “Amfiteatru” m-am adresat lui Mircea Iorgulescu, textele erau diferite, desigur. La scurt timp primesc o scrisoare de la Bucuresti de la revista “Amfiteatru” in care d-ul Radu G.Teposu foarte amabil imi explica incurcatura facuta, dar ca nu se supara si imi cere sa mai trimit cateva texte. asa a inceput totul, trimit si restul de texte, iar la scurt timp debutez literar in revista “Amfiteatru” cu o mica prezentare scrisa chiar de Radu G.Teposu la rubrica “Tinere condeie”, au trecut de atunci atatia ani…
de ce imi amintesc astazi toate aceste lucruri? pentru ca astazi ar fi fost ziua Domniei Sale de nastere (n. 19 aprilie 1954, Șirnea, județul Brașov– d. 5 noiembrie 1999)
Ii voi multumi mereu celui ce a fost pentru mine ca un parinte spiritual, pentru toate invatamintele, sprijinul si curajul pe care mi l-a dat...voi povesti si alta data despre bunatatea, intelepciunea, rabdarea cu care lucra cu oamenii si, mai ales, pentru adevarata scoala de literatura pe care mi-a dat-o mie...altora...

in memoriam Magda Isanos

Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) scriitor român, a fost poetă, prozatoare și publicistă, soția lui Eusebiu Camilar.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Magda_Isanos

Primăvara
Un aer caldut, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
In vale pârâul umflat
alearga salbatec si viu.

In zori m-a trezit sarutarea
trimisa pe-o raza de soare;
Lumina-neca departarea -
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vant
O veste frumoasa din cer.
Si-acuma batranul pământ
Isi lasa cojocul de ger.

E vestea ce-o murmura seara
zefirul. Padurea o stie;
Soseste de-acum Primavara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.

O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.

luni, 18 aprilie 2011

la Perpessicius

Evenimentul s-a constituit într-o sărbătoare literară, fiind dedicată lui Fănuş Neagu, la aniversare.

http://brailachirei.wordpress.com/2011/04/05/la-liceul-pedagogic-perpessicius-braila-intalnire-cu-angela-baciu/

Gala Premiilor Reteaua literara

detalii pe:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlogPost%3A833858&xgs=1&xg_source=msg_share_post
felicitari tuturor!

sâmbătă, 16 aprilie 2011

BOOKLAND

incepe Targul de carte urban "BOOKLAND"
15 - 17 aprilie Afi Palace Cotroceni, Bucuresti,
mai multe detalii pe:
http://book-land.ro/

Cu Valentin Ciuca, Liliana si Valeriu Gonceariuc



Aprilie 2011, joi, 14, miezul zilei. Pe o ploaie mocaneasca m-am indreptat spre Muzeul de Arta Vizuala Galati, am ajuns la timp, traficul ingrozitor, ploaia rece, oamenii grabiti faceau ca drumul meu inspre muzeu sa fie foarte lung. Urc scarile muzeului, am fost bucuroasa sa intalnesc fete vesele, calme, mi-am revazut colegi, presa, artisti, erau prezenti si elevi, studenti, multi tineri, acest lucru m-a bucurat. De ce ne intalnisem la muzeu? Vroiam sa ii cunoastem pe cei doi artisti ce pregatisera pentru publicul galatean un vernisaj atat de interesant, oaspeti veniti tocmai de la Iasi: Liliana si Valeriu Gonceariuc, impreuna cu criticul de artă Valentin Ciucă, administratorul Galeriilor de Artă „Dana” Iasi, domnul Mihai Pascal şi Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Iaşi, conf.univ.dr. Constantin Tofan. Am aflat ca va fi un dublu eveniment: vernisajul expoziţiei de pictură a soţilor Gonceariuc şi lansarea „Dicţionarului ilustrat al Artelor Frumoase din Moldova. 1800-2010”, al criticului Valentin Ciucă. Revederea cu Valentin Ciuca a fost extrem de placuta, l-am ascultat cu mare placere si publicarea dictionarului a fost ca un adevar dar de sarbatorile pascale. Muzeograful şi sculptorul Alexandru Pamfil a deschis evenimentul cu obisnuita sa voce blanda, a multumit celor prezenti, Galeriilor „Dana” din Iaşi pentru sprijinul acordat în organizarea expoziţiei. I-a urat doamnei Gonceariuc urari de sanatate si impliniri cu ocazia zilei de nastere (am aflat astfel ca este tot braileanca!) şi i-a invitat pe toti sa viziteze expozitia. Directorul instituţiei gazdă, Dan Basarab Nanu a vorbit despre colaborarea culturală atat de frumoasa între Iaşi şi Galaţi, amintind (asa ca o gluma) faptul că are, cu domnul Ciucă, un dialog si o corespondenţă „fructuoasă, romantică şi cu iz moldovenesc de epocă”; fireste, am ras la auzul acestor vorbe, facandu-ne parca sa ne intoarcem in vremuri trecute. Discursul domnului Valentin Ciuca a fost impresionant, poetic as spune, spus din inima, trecand de la importanta culturii, valorilor, relatiilor intre oameni, iubirea intre artisti pana in vremurile noastre. I-a felicitat pe cei doi soti artisti pentru arta, talent, dar si pentru stransa legatura dintre cei doi, a multumit gazdelor si a promis sa revina si cu alta ocazie. Am avut bucuria sa fiu invitata sa citesc cateva poeme, inspirate chiar din lucrarile expuse, a fost darul meu pentru acea sarbatoare. Constantin Tofan şi-a amintit si el cum, în urmă cu doi ani, a expus la Galaţi, si va reveni mereu cu drag, si noi il asteptam cu aceeasi bucurie. Valeriu Goncearov a declarat ca este fericit aflandu-se la Galati, alaturi de sotie, invitati, prieteni. Evenimentul s-a incheiat cu o sesiune de autografe date de Valentin Ciuca pe impresionantul dictionar – o adevarata opera de arta – si o sesiune de fotografie. O dupa-amiaza petrecuta atat de frumos la muzeul galatean, in mijlocul unor oameni atat de minunati, veniti si dumneavoastra sa vizitati expozitiile si sa respirati aerul unor alte timpuri.
la plecare am primit in dar felicitari cu ocazia sarbatorilor pascale, revista "Cronica veche" - director: Nicolae Turtureanu, redactor sef: Nicolae Panaite (ce bine ca mai apar reviste literare!) si un elegant pliant cu lucrarile semnate de Liliana si Valeriu Gonceariuc .

(fotografiile sunt realizate de Simona Andrei)

vineri, 15 aprilie 2011

Humanitas - "Noaptea cartilor deschise"

In zilele de 15 si 16 aprilie 2011, intre orele 17.00 si 21.30 va asteptam in Libraria "Humanitas" la "Noaptea cartilor deschise". Atentie! Pericol de preturi reduse! Va asteptam cu drag! Libraria "Humanitas" Galati - librarie si cafenea Str.Domneasca, nr.45, va asteapta cu multe surprize!

pe strazile vechi ale bucurestiului

furnicar. strazile sunt pline de o parte si de alta oamenii asteapta un alt anotimp. soarele imbie o noua viata. stau in fata unei cesti de cafele privesc chipurile fiecare cu destinul lui zambesc poti ghici fericirea cuiva dintr-un zambet? amiaza de aprilie m-am lasat dusa pe lipscani sepcari covaci am trecut si pe la curtea veche fiecare in drumul lui o florareasa mi-a intins un buchet de zambile, albastre. merg mai departe

joi, 14 aprilie 2011

Şedinţa a noua a Cenaclului „JUNIMEA NOUĂ”


sunteti invitati la Muzeul „Vasile Pogor” , Iasi
astazi, joi, 14 aprilie 2011, ora 17.00

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” organizează joi, 14 aprilie 2011, ora 17.00, în holul de la parterul Muzeului „Vasile Pogor”, cea de-a 9 – a şedinţă a Cenaclului „JUNIMEA NOUĂ”.

Citesc: Irina VAIDA (teatru) şi Daniel Thomas DOBIRCIANU (poezie).

Invitat de onoare: Vasilian DOBOŞ.

Conducerea cenaclului:
Preşedinte: Daniel CORBU,
Secretari: Liviu APETROAIE, Cătălin Mihai ŞTEFAN.
mai multe detalii pe: http://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/evenimente.php

"Vanatoarea Regala"

Concertul Vanatoarea Regala Orfeo 2000 prezinta concertul “Vanatoarea Regala”. Concert organizat in colaborare cu Les Heures Musicales De La Vallee De La Bresle. Pentru a solicita o invitatie, va puteti adresa Muzeului National Peles, la telefonul 0244 310 918 sau la e-mail: concerte@peles.ro , http://peles.ro/

In dar o carte pentru tine, ed.III

continua colecta de carte "in dar o carte pentru tine", ed.III.

cei ce doresc sa doneze o carte pentru copii, chiar acum inainte de sarbatorile pascale va astept la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati, et.1 sau secretariatul institutiei.
sa fim alaturi de copii si sa-i sprijinim.
va multumesc tuturor celor ce au donat pana acum carti si jucarii.

„Actfest” – Festival de Teatru Contemporan la Casa Studenţilor

http://www.viata-libera.ro/articol-„Actfest”_–_Festival_de_Teatru_Contemporan_la_Casa_Studentilor_2.html

miercuri, 13 aprilie 2011

Angela Baciu pe ICPtv Valencia, Spania

multumiri pentru inregistrarea de pe ICPtv Valencia, Spania,
cat si pentru frumoasa colaborare romano-spaniola in proiectul "Ochi nelinistiti"
mai multe detalii pe:
http://www.nouhorizont.com/

"LA MULTI ANI!" SERGIU NICOLAESCU

Din toata inima urez marelui regizor si actor Sergiu Nicolaescu multa sanatate, liniste sufleteasca, cat mai multe filme. "La multi ani!", maestre !

Premiera galateana "Diavolul si moartea"

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galati si Consiliul Local Galati va invita vineri 15 aprilie 2011, orele 19.00 la premiera "DIAVOLUL ŞI MOARTEA " de Peter Turinni . Un spectacol de Ulf Duckelmann. DISTRIBUŢIA: - Vlad Vasiliu, - Ciprian Braşoveanu, - Petronela Buda, - Tamara Constantinescu , - Liliana Lupan, - Gabriel Constantinescu, - Lucian Pînzaru, - Grig Dristaru. REGIA TEHNICĂ: Lică Dănilă. SUFLEUR: Elena Ghinea. mai multe detalii pe: http://www.fanitardini.ro/

Festivalul-concurs de Poezie "Gellu Naum"

Este organizat pe două secţiuni:
a) gimnaziu (clasele V-VIII) şi
b) liceu

Elevii interesati pot trimite câte 5 texte până la data de 1 mai 2011 pe adresa de mail:

octavian_soviany@yahoo.com
in atentia d-lui Octavian Soviany

tuturor mult succes!

Festivalul National de Poezie "Gellu Naum"

Faza finală pe municipiu a Festivalului Naţional de Poezie “Gellu Naum” va avea loc joi 14 aprilie, în sala de festivităţi a Colegiului National “Mihai Eminescu” (str George Georgescu nr. 2, Bucuresti) după următorul program:

9,30 – 9,45 – Cuvânt de deschidere. Prezentarea festivalului.

9,45- 10,15 – Recitalul invitaţilor (1): Svetlana Cârstean, Domnica Drumea, Sorin Gherguţ.

10,15 - 11,15- Turnirul de poezie – secţiunea gimnaziu.

11,15 – 12,00 - Despre copilărie, adolescenţă şi poezie cu Nora Iuga.

12,00 – 12,15 – Decernarea premiilor la secţiunea gimnaziu

12,15 – 13,00 – Recitalul invitaţilor (2): Gabriel Daliş, Sorin Despot, Claudiu Komartin; lansarea antologiei Cele mai frumoase poeme din 2010 (Editura Tracus Arte,2011); prezentarea revistei Poesis Internaţional; poezia românească în lume: de vorbă cu Elena Garcia Borras (Spania), Clara Mitola (Italia), Faustine Vega (Franţa).

13,00 – 14,00 – Muzică şi poezie cu Ada Milea.

14,00 -15,30 – Turnirul de poezie – secţiunea liceu

15,30 – 16,00 – Din tainele jurnalismului cultural. Invitaţi: Cristian Bleotu (Radio România Cultural), Luiza Vasiliu (Dilema Veche); înregistrări cu vocea lui Gellu Naum din fonoteca de aur a Radiodifuziunii.

16 – 16,15 – Decernarea premiilor la secţiunea liceu.
Organizatori: Colegiul National "Mihai Eminescu" si Octavian Soviany.
Parteneri: Ministerul Educatiei,Cercetarii,Tineretului si Sportului, revista "Luceafarul de Dimineata", revista "Observator Cultural" si Uniunea Scriitorilor din Romania.

mai multe detalii pe:
http://festivalulgellunaum.wordpress.com/
http://octaviansoviany.wordpress.com/

pe strazile Brailei II

gandurile zboara spre o chira chiralina frumoasa plambandu-se in braila de odinioara...





(foto realizate de simona andrei)






in memoriam Virgil Mazilescu

Virgil Mazilescu (n. 11 aprilie 1942, Corabia, județul Olt — d. 10 august 1984, București) a fost un poet, eseist și traducător român.

"Cineva pe lume are nevoie de mine"

cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea daca ai nevoie de mine
o dragostea mea daca ai nevoie de mine
gandeste-te la mine
in spatiul cel mai umilit
te-am sarutat eu mortul

fiecare sa-si ascunda ingerul
in buzunar
ca la balci ca la
cinematograful mut
poate zborul va tasni printre zdrente si urechi
eh ce sa-i faci vom fi un biet simbol
si unghiul din toate imposibil

te-am sarutat eu mortul

marți, 12 aprilie 2011

"Povestiri de trezit adultii" de Maria POSTU

Va invit la lansarea celui de-al 6-lea volum al autoarei Maria Postu intitulat "Povestiri de trezit adultii" aparut la Editura Tracus Arte-2011.
Prezinta cartea: Mariana Ionescu si Traian T.Cosovei .

Ziua si locul: 15 aprilie, orele 17.00 la Uniunea Scriitorilor din Romania, Bucuresti, sala Oglinzilor .

Vor ilustra muzical textele artistii: Angelica Postu-Pian, Alexandra Juvina-vioara, Mihail Grigore-Violoncel .
"Viata se traieste in orice realitate cu aceleasi grade de intensitate" Maria Postu .

"Scriitoarea Maria Postu incearca experienta prozei cu toata zestrea dovedita in cartile sale de poezie. Cele mai frumoase performante ale volumului de fata aduc surpriza demontarii conventiei realului intr-o proza poetica aflata la polul opus formulei realiste"autoarea evadeaza din banalul existentei sau evidentei in proiectii similar visului, pe cat de absurd, pe atat de frumos, cum se intampla, de exemplu atunci cand o tanara ziarista se preschimba in pasare, astfel incat sa ramana loc si pentru sugestii alegorice. De fapt abaterile de la real, metamorfozele imaginii acestuia nu sunt gratuite, ele sunt niste revelatii fascinante care fac din viata sau mai bine zis, din "lectura existentei", o "opera deschisa".Oricum sub absurd, mister, metamorfoza onirica, palpita observatia percutanta a scriitoarei, sustinuta de o extraordinara foame de imaginar" - critic literar - Mariana Ionescu
http://www.uniuneascriitorilor.ro/

Clasic e Fantastic

Un proiect Filarmonica “George Enescu” și Clock Advertising

"Clasic e Fantastic" este cel mai amplu proiect educațional de muzică clasică destinat copiilor și tinerilor, finanţat exclusiv din surse private, în care sunt implicaţi cei mai buni muzicieni ai ţării – instrumentiştii Filarmonicii George Enescu. Alături de ei urcă pe scenă şi viitorii muzicieni, astăzi studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Proiectul Clasic e Fantastic™ este o premieră în România. În majoritatea orașelor lumii, la Viena, Paris, München, Hamburg, Londra, Praga, Budapesta, New York marile instituţii muzicale de cultură derulează de ani de zile programe educaționale asemănătoare. Pentru prima stagiune a acestui proiect (2010-2011) obiectivul este de a aduce în sălile de spectacol ale Ateneului Român și ale Conservatorului peste 10,000 de copii și tineri. Accesul este liber.

Organizatorii își doresc ca acest proiect să depășească bariera timpului și orașului în care a fost conceput – București, și să permită cât mai multor copii și tineri accesul gratuit la educația muzicală clasică.
http://www.clasicefantastic.ro/

Vanatoarea de oua de Pasti la Castelul Peles

Muzeul National Peles organizeaza "Vanatoarea de oua de Pasti" la Castelul Peles sambata, 23 aprilie. Peste 500 de oua asteapta sa fie gasite de copiii intre 3 si 14 ani, alaturi de premii si surprize. 23 aprilie ora 11:00 – pregatirea ora 12:00 – vanatoarea de oua ora 15:00 – premierea ora 15:30 – vizitarea Castelului Peles Participarea este gratuita. Pentru a va inscrie, telefonati la 0244 310 918 sau trimiteti un e-mail la contact@peles.ro. Intra in atmosfera pe care o vei intalni la Peles pe 23 aprilie gasind toate ouale de Pasti in jocul interactiv de mai jos! Pune-le pe toate in cosulet! toate detaliile pe: http://peles.ro/vanatoarea-de-oua-de-pasti-la-castelul-peles/

Pièces de Clavecin en Concerts

Avem bucuria să vă invităm la un nou concert în cadrul Stagiunii de Muzică Veche Bucureşti.
Concertul - intitulat Pièces de Clavecin en Concerts - va avea loc în seara zilei de vineri, 15 aprilie 2011, de la ora 18, în Biserica Anglicană din Bucureşti şi va fi susţinut de:
Melinda Béres (vioară barocă), Szilárd Chereji (viola da gamba) şi Raluca Enea (clavecin).
Intrarea este libera in limita locurilor disponibile.

„La timide”, „L'Agaçante”, „La Forqueray”, „La Rameau”… o adevărată galerie de caractere şi de personaje se desfăşoară în faţa ascultătorului celor cinci concerte din ciclul Pièces de clavecin en concerts. Publicate de Jean-Philippe Rameau în anul 1741, cele cinci lucrări sunt dedicate unui ansamblu instrumental mai puţin obişnuit – clavecin obligat, vioară şi viola da gamba, ansamblu în cadrul căruia clavecinul are rol solistic, compozitorul ilustrând astfel evoluţia acestui deosebit de rafinat instrument.

În program: Jean – Philippe Rameau (1683 – 1764)

Premier Concert: La Coulicam (Rondement) - La Livri (Rondeau gracieux) - Le Vézinet (Gaiement, sans vitesse)

Deuxième Concert: La Laborde (Rondement) - La Boucon (Air, gracieux) - L’Agacante (Rondement) – 1er Menuet - 2e Menuet en Rondeau - 1er Menuet

Troisième Concert: La La Poplinière (Rondement) - La Timide: – 1er Rondeau gracieux - 2e Rondeau gracieux - 1er Rondeau gracieux - 1er Tambourin - 2e Tambourin en rondeau - 1er Tambourin

Quatrième Concert: La Pantomime (Loure un peu vive) - L’Indiscrète (Vivement) - La Rameau

Cinquième Concert: La Forqueray (Fugue) - La Cupis (Rondement) - La Marais (Rondement)

Concertul este posibil datorită susţinerii CLAR Group.

Aflată la cea de a doua ediţie, Stagiunea de Muzică Veche Bucureşti a fost bine primtă încă de la debut atât de către publicului cât şi de către presă.
Acoperind un gol în viaţa culturală a Capitalei, Stagiunea a beneficiat de prezenţa unor invitaţi importanţi (Neagu Djuvara, Grigore Leşe) si a devenit o constantă în agenda publicului dornic de evenimente artistice de calitate.
Contact: http://stagiune.medievalpraxis.ro
Laurenţiu Constantin: 0725.22.33.94 laurentiu@medievalpraxis.ro

vernisaj de pictura

joi 14.04.2011 orele 12.00 sunteti invitati la vernisajul expozitiei "Liliana si Valeriu Gongeariuc" la Muzeul de Arta Vizuala Galati.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Ziua Nationala a Greciei

Comunitatea Elena Galati va invita la spectacolul de muzica si dansuri traditionale, dedicat Zilei Nationale a Greciei, in ziua de duminica 10 aprilie, orele 11.00 la Teatrul Muzical "Nae Leonard". mult succes!

joi, 7 aprilie 2011

pe strazile Brailei I

pe strada mea...

aprilie pe strazi. sunt in braila de odinioara ma simt ca o chira chiralina. rad in hohote, ma simt tanara si frumoasa imi imaginez o poveste de demult de iubire va fi acolo pentru totdeauna

sa plec sa raman nu s-au mai inchis portile ...

(fotografiile sunt realizate de simona andrei - multumirile mele pentru pastrarea acestor clipe)


Romania lui Cioran

"Alexandria Librării" în parteneriat cu Biblioteca "Bucovinei" organizează vineri, 8 aprilie 2011, o nouă manifestare din ciclul “Întâlnirile din Alexandria”, manifestare ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la nașterea marelui filozof român Emil Cioran. Evenimentul , denumit “România lui Cioran”, se va desfășura începand cu ora 17.00 în Casa Cărții Suceava și va fi moderat de Angela Furtună - scriitor, publicist și critic literar. Elevii Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava vor susține un recital de muzică clasică. Parteneri media: Culturesti.ro, Gandeste.org, PentruSuceava.org, OrasulSuceava.ro, ClementMedia.ro, Sprevest.ro, Newsme.ro. http://librariilealexandria.net/category/evenimente CENTENARUL EMIL CIORAN a fost inaugurat la Suceava in luna februarie, de Consiliul Judetean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Librariile Alexandria, Uniunea Scriitorilor din Romania-Filiala Iasi si Colegiul National Mihai Eminescu; la acel prim eveniment din cadrul Centenarului, scriitoarea Angela Furtuna si profesoara Cornelia Bratu au moderat o sesiune de lecturi publice, prezentari, evocari si dialoguri referitoare la opera lui Emil Cioran. Au fost audiate interpretari celebre inregistrate de Dinu Lipatti. mult succes!

bleu des songes

(poetei nora iuga)

gura deschisa. as fi vrut sa aud un strigat. straniu privesc acest balet el ea unde se duc miscarile incepe orchestra aplauze portretul lui dorian gray. sa-l citim cu voce tare. albastru… cat albastru am citit undeva ca nu exista melancolie este dorul anii nostri isi fac culcus doar in inima nu pleaca nicaieri convietuiesti cu ei asa cum ai hrani o pasare…


(In imagini: NORA IUGA si ANGELA BACIU; foto: cristian nastase)


cu adolescentii la Colegiul "Perpessicius"

Dimineata cu poezie si o cafea fiebinte!
Marti 5 aprilie, a fost ziua scriitorului Fanus Neagu, din toata inima ii urez din nou “La multi ani!”maestre, sa ne traiesti multi ani sanatosi. Tot in acea zi, intr-o splendida dimineata de aprilie m-am bucurat sa ma intalnesc cu inimosii elevi adolescenti de la Colegiul Pedagogic “Perpessicius” din Braila. Mai intai am fost intampinata de d-ul Constantin Gherghinoiu, directorul colegiului – bucuros de eveniment, bucuros ca a mai publicat o carte, dar si putin incarcat de actiuni, caci era si in perioada unei inspectii.

Impreuna cu prof.Mariana Novac, intalnirea cu elevii s-a desfasurat intr-o atmosfera calma, blanda, s-a vorbit despre poezie, istorie literara, generatii, debuturi literare si cate si mai cate. Au citit din creatiile lor si elevii: Diana Condrut – cls.X A “Zbatere”, Violeta Anghelescu – cls. X C “Adevarul minciunilor”, Veronica Cange “Taine dunarene”, Andreea Burlacu “Cuvinte despre mine”, Dana Novac – cls.XI E “Schimbari”, Florin Gorgan – cls.XI E “O lume intoarsa pe dos”, Simona Bordea – cls.XI B “Ganduri”,Silvia Marinela Toma – cls.IX A “Mama”, Madalina Anton – cls.IX A “Gandurile”, Claudia Costache si Ionela Postelnicu “Primaveri furate” si “Poem”; dar au fost si alti elevi care nu au avut timp sa citeasca, insa mi-au dat poeme pentru a fi citite in cadrul cenaclului “Ion Chiric”; a fost prezentata si revista liceului “Pretul cuvintelor” care mi-a placut si sper sa mai apara si alte numere. A mai fost prezenta si bibliotecara de la Colegiul “Balcescu” d-na Luminita Dascalu ce a adus elevilor un dar de exceptie, cateva carti interesante: o colectie de carte de poezie: „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, editată de Fundaţia Culturală ”Hyperion – Caiete Botosănene”, la Editura “ Paralela 45”; colectia cuprinde 19 volume – antologii de autor ale poetilor premiati an de an, de Uniunea Scriitorilor din România, la ”Zilele Eminescu” de la Botosani 9 în ultimii douăzeci de ani) colectie recent achizizionată în biblioteca Colegiului National ”N. Bălcescu” din Braila. Poetii premiati în ultimii 20 de ani la Botosani sunt: Mihai Ursachi, Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Angela Marinescu, Şerban Foarţă, Gabriela Melinescu, Adrian Popescu, Mircea Dinescu, Cristian Simionescu, Dorin Tudoran, carora li s-a adăugat, pe 15 ianuarie 2011 si Dinu Flămând.

La Colegiul “ Perpessicius” s-a putut vedea o colaborare extraordinara intre profesori, elevi si profesori, intre bibliotecari si elevi. Am raspuns catorva intrebari adresate de elevi, am povestit despre scriitori, am citit fragmente din interviuri cu mari personalitati, am citit “Scrisoare pentru mama”, Strada Amintirilor”, “Gust de absint”.

La eveniment a fost prezenta si d-na Simona Andrei – fotograf profesionist ce a realizat fotografii, atat la eveniment, cat si in centrul vechi, strazi, cartierul grecesc si alte locuri frumoase ale Brailei - o sa va arat cateva fotografii cand vor fi gata.

Noii prieteni pe care mi i-am facut in colegiu, coordonatorii principali ai intalnirii: Marioara Novac, Adriana Tudor, Carmen Aldea, Laura Gerea si Anicuta Novac, alaturi de directorii Constantin Gherghinoiu si Laca Ane Mary au facut ca acest schimb cultural sa aduca momente, clipe de neuitat, tuturor va multumesc.

Placut a fost si dialogul de dupa ora de poezie pe care l-am avut cu Simona Andrei, Luminita Dascalu si Marioara Novac cand, in fata unei cesti de cafea bauta in secretariatul scolii (din cauza inspectiei toate salile erau ocupate !) am pus la cale si alte proiecte culturale. Imi placea ca usa secretariatului se deschidea tot timpul si diferiti oameni intrau si ne intrebau diverse: de scoala, note, burse, ba chiar au venit si doi politisti comunitari sa intrebe nu stiu ce, a fost extrem de hazliu, dar aceste momente ne-au apropiat si mai mult si am reusit sa ne cunoastem si mai bine. Ne-am gandit sa facem un proiect cu elevii, undeva intr-un spatiu neconventional, un fel de “lecturile timpului liber” in care sa impletim poezia, jurnalul, muzica, fotografia, s.a.,sunt sigura ca va fi un experiment/ lectura extrem de interesant.


(fotografiile sunt realizate de Simona Andrei:

angela baciu, prof.marioara novac si elevii)

marți, 5 aprilie 2011

Avant-Garde ECHINOX

invitatie: mult succes, va sunt aproape! mai multe detalii pe: http://librariaavantgarde.wordpress.com/

Lectura-calea spre taramurile artei

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,
TINERETULUI ŞI SPORTULUI

COLEGIUL NAŢIONAL „ION CREANGĂ” BUCUREŞTI
organizeaza in data de sambata 9 aprilie 2011, SIMPOZIONUL
CU PARTICIPARE INTERNAŢIONALĂ

"LECTURA - CALEA SPRE TĂRÂMURILE ARTEI"

PROGRAM:
8 – 9,30 Primirea participanţilor
9,30 – 12,30 Deschiderea evenimentului
12,30 – 13,30 Pauză de cafea
13,30 – 18,30 Lucrări pe secţiuni

INVITAŢI:
Alex Ştefănescu
prof. univ. dr. Valentina Marin Curticeanu
conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache
prof. dr. Mariana Gorczyca
(va multumesc foarte mult pentru invitatie!)

Lansare

invitatie:
Editura "Trei" si Libraria "Carturesti Verona"Bucuresti va invita
vineri, 8 aprilie, ora 18.00, la evenimentul de lansare a cartii:

"Sentimentul metafizic al tristetii"
de Horia Patrascu.

Vor vorbi: Vintila Mihailescu, Vasile Dem. Zamfirescu si Horia Patrascu.
multumesc foarte mult pentru invitatie!
mai multe detalii pe: http://edituratrei.wordpress.com/

duminică, 3 aprilie 2011

lectura: Angela Baciu la Liceul Pedagogic "D.P.Perpessicius"

asa cum am promis, ma intorc acasa pentru o zi, in braila draga, ma voi intalni cu voi la liceul pedagogic, abia astept sa ii cunosc pe cei de acolo, si mai ales pe tineri, va fi o intalnire de suflet. voi citi, voi aduce carti si ganduri bune, a venit aprilie cu poeme. pentru voi (foto & afis: simona andrei) va astept marti 5 aprilie 2011, orele 11.30

sâmbătă, 2 aprilie 2011

"LA MULTI ANI! FANUS NEAGU

La data de 5 aprilie 1932 la Grădiștea-de-Sus, județul Brăila s-a nascut marele scriitor Fanus Neagu - povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A fost si director al Teatrului Național din București (1993-1996); membru al Academiei Române; "La multi ani!" maestre...

(in imagine: angela baciu, fanus neagu, paul paltanea - 1994, galati; arhiva: angela baciu)


Ana Blandiana şi Emil Brumaru, laureaţii ediţiei a XXIII-a Festivalului Internaţional “Nichita Stănescu”

toate detaliile pe:

http://www.agentiadecarte.ro/2011/03/ana-blandiana-emil-brumaru-dan-mircea-cipariu-dumitru-micu-si-valeriu-matei-laureatii-editiei-a-xxiii-a-festivalului-international-%e2%80%9cnichita-stanescu%e2%80%9d/

tablouri


aprilie vine cu muguri zambile albe si un liliac inflorit pe jumatate se grabeste e sambata si e liniste sa va spun si voua ce dar minunat am primit la miezul noptii de la un om minunat, multumesc simona, ma surprinzi mereu cu tot ce faci. unde se duc fotografiile cand imbatranesc cand ele mor? aprilie ne aduce dorul de tinerete de viata...

cronica de Liviu Grasoiu

Cronică la cartea poetei Angela Baciu
- “De mâine până mai ieri, alaltăieri“,Ed.Limes

Autoare harnica, mai mereu inspirata , decenta in expresie si cautari formale.
Respingand vulgaritatea limbajului ce tinde sa devina o emblema a tinerei poezii incurajate in Romania anilor 2000 de catre critici influenti, poeta ANGELA BACIU si-a stabilit un loc special in peisajul cultural al Dunarii de Jos dar, aproape in egala masura, a devenit cunoscuta si apreciata in mai multe alte centre literare.
Amintesc doar cuvintele frumoase despre poezia sa rostite la Iasi, recenziile favorite din reviste bucurestene si tiparirea poemelor in ultimii ani la Cluj.

Editura « Limes », condusa de indraznetul MIRCEA PETEAN a publicat cea de a XII-a carte de versuri a Angelei BACIU, mai mult ca sigur cea mai importanta din cariera ei, legata, din pacate, de o experienta tragica, dezvaluita sobru in mentionarea ce precede motto-ul.

« De maine pana mai ieri, alaltaieri » este una dintre cele mai acute trairi intr-o poezie dominata de suferinta si de spectrul mortii. Poemele sunt redactate in maxima febra, expresie a unei dureri profunde, marturisite cateodata, tainuita adesea.

Densitatea ideilor pare greu egalabila, sentimentele au o goana nebuna, parcurgand stari clare sau confuze, de la chinul atroce, la deruta, de la resemnare la revenirea la vitalismul generat de increderea in poezie, de la deznadejdea nestapanita la meditatie de care nu ne putem lipsi.
Ca artista, Angela BACIU parcurge asemenea stari cu privirea inlacrimata, adunandu-se in sine, implorandu-l pe Dumnezeu si reuseste un volum de referinta.
Poeta porneste de la impulsul de a se inchide « in ganduri salbaticite », determinata de gandul obscur « mergi, nu te uita peste umar, / nu striga, oricum nu te aude nimeni » mizand pe orgoliu (« N-am cerut nimanui niciodata nimic ») si convinsa ca are « un destin cu usa intredeschisa » (« Poem 1 »).

O forta iesita din comun o face sa marturiseasca « n-am urlat, n-am plans, nu m-am ascuns ca o haina-nvechita », desi se afla la un pas de contopire cu cel pierdut: “Pana pe cer de zi si de noapte, stiu inima mea a inghetat in inima ta”(“Poem 2”). Dragostea poate fi declarata oricand, cu sentimentul apartenentei reciproce : « Sunt femeia ta, iti spun/ in timp ce rasfoiesc carti cu propriile/ mele poeme, din chipul tau mi-am cladit chip » (idem). Apar rememorarile, acutizate de suferinta si timp : « alerg sa prind anii din urma,/ Traiesc din plin in ultimul compartiment m-am oprit,/ se facuse/ ziua » (« 36 ») sau, paroxistic : »Recunosc/ mi-e frica, mi-e tare frica,/ fug in picioarele goale pe asfaltul aspru,/ mi-e frig, mi-e tare frig,/ hainele sunt ude pe mine, ma ustura/ talpile picioarelor,/ Nu mai pot » (« Cealalta jumatate »). Revine din amintiri umbra copilului nenascut, iar momentele parcurse o fac sa se priveasca lucid : « nu-mi mai recunosc chipul in fotografii,/ nu mai sunt aceeasi,/ sunt o femeie obosita, sufar/ pentru ziua de/ maine nu mai traiesc prezentul,/ nu mai am timp » (« Femeia care nu plange »).
Punctul culminant, artistic si existential il reprezinta poemul amplu « File de jurnal », complexa foaie de febra a unei experiente limita.

Concluzia : « Viata a devenit/ cu buna stiinta,/ o iluzie, un spatiu blestemat de real,/ iar lumea e/ un spectacol de/ teatru grotesc » (idem), « Joc trist, durere permanenta », « iadul e aici, pe pamant », dar si « lumea fantasmelor a devenit o poarta / o alta poarta » – iata convingerile acestei poete mature, stapane pe mijloacele de care dispune, care este poeta Angela BACIU.

Adepta a stilului direct, a comunicarii ce evita metafora, a vitalismului prins in totalitatea lui, poeta ne-a oferit, dupa mine, cea mai izbutita carte a sa.
Scrisa cu lacrimi si sange, ea tulbura in plan estetic si emotional. „
(Liviu GRASOIU)