I
Voi veni la miezul nopţii – o cenuşa ce va reînvia. sufletul
încă zboară liber ca o mireasă tânără cu voalul alb de mătase,
intrănd pe uşa
unei biserici vechi.
acela a fost primul JOC al
copilăriei ,spuneam. iluzii vechi
în grădina din spatele casei să ne jucăm ‘de-a mama şi de-a tata’
multe urme
în piatră am lăsat, departe de crinii înfloriţi, de ierburi
pline de rouă
de pe o zi pe alta nu te mai recunoşti,
chipul parcă îţi seamănă, aceeaşi ochi,
acelaşi zămbet, te recompui
pănă primul rid pe frunte strigă,
suntem un stol de vulturi.
să ne jucăm apoi ‘de-a mirele şi mireasa’ aud şi acum,
parcă nisipul
curgănd încet în clepsidră
cearceafuri de mătase roşii ,
femeia aceasta cu gura ei caldă, fără moarte,
el cufundat pe de-a-ntregul
în părul ei lung, negru. bărbat
şi femeie nimeni n-o să-i audă departe de lume,
fugari şi te întrebi ce faci cu
atâta tristeţe, unde o aduni ,
ai vrea să risipeşti toate umbrele trecutului
şi ştii, trebuie
să tăvăleşti URA prin praf,
s-o calci în picioare,
s-o scuipi s-o drăcui,
apoi
să te ridici senină să nu mai laşi pe nimeni să răscolească rana,
să dai drumul săngelui să rodească şi
în faţa lui Dumnezeu singuri să ne rugăm.
căte ferestre ai deschis pentru mine,iubite
căte jocuri ai invăţat şi inventat pentru mine,iubite…
toate le-am aşezat la un loc
să-mi pun ordine-n ganduri -
ştiu,nimic nu va mai schimba orizontul,
curcubeul nu va mai fi acelaşi,
pe cel în care am crezut l-am uitat -
ştii,nu de tristeţe fug,
nu de singurătate,
fug de dragoste.
de nu m-ar mistui prea devreme
bătrăneţea..
se furişează la urechea mea, mă măngăie gura sa,
mă caută, ma muşcă să mă
trezească, ar vrea să simt cum curge săngele prin vene
ce joc mai e şi ăsta,
cum se joacă jocul acesta ?
de pe un picior pe celălalt sar ca într-un joc de şotron
desenat cu cretă pe un asfalt imaginar.
nu mai suntem copii, am ajuns oameni trişti,
ei da,murim puţin căte puţin.
să mă ascund în fundul pămăntului aş vrea,
să nu mă găsească nimeni,
să mă uite timpul în văgăuna vieţii,
nu-mi place jocul acesta – e un joc dur
al indiferenţei, al bolii, al nebuniei.
au secat parcă toate izvoarele, cerul s-a închis,
nu mai vedem nici luna,
am închis fereastra să nu-ţi fie frig.
măine va fi mai bine, iţi promit. îmi aşez
din nou palma pe fruntea ta rece,ştiu,e mai bine aşa,
voi fi şi măine tot aici lănga tine.
basmul nu mai e basm,
jocul nu mai e joc,
simt miros proaspăt de magnolii.
II
mereu iţi spuneam
amăndoi înaintăm odată cu săngele ca un ecou,
o umbră goală
cu sufletul pe dos.
lumea noastră curge din silabe ,
uitarea va veni mult prea tărziu
m-am ascuns încet spre rădacini, am măngăiat
neinţelesele tăceri.
cu ce plătim durerea ?acele cruci de piatră
răsturnate peste morminte vechi ?
vin către tine, ridică-te,
măinile acestea, pe care le iubeşti,
te aşteaptă,
te încarcă de viaţă
îţi lasă urme adănci
pe pielea ta încă tânără,
urme care vor dăinui multă vreme de acum inainte...
