POEMUL DE DUMINICĂ
"Pe creştetul nostru crescu o altă lume" de Angela Baciu
joi 9.12.2010, 16:46 Autor: Ziarul de Duminica
pe creştetul nostru crescu o altă lume.
singurătatea de când s-a dus n-a mai ţipat n-a mai urlat nici nu a mai dat cu pumnul în duşmanii de ieri aceştia nu mai există era prea multă lume acolo
mult prea multă îţi povesteam odată cum am murit eu şi moartea aceea mică şi firavă mă ţinea de mână şi-mi spunea poveşti
"va fi bine"zicea "doamna mea, nu mai plângeţi" ce muzici frumoase şi mă gândeam că nu voi mai cunoaşte drumul că mă voi rătăci precum fetiţa din poveste care lasă firimituri de pâine în urma ei să nu uite drumul spre casă.
..cumpărasem o mască veneţiană si tare mă mai uitam la ea visam la acea seară pierdută între chipuri necunoscute pe străduţe mici înguste …
sunt încă tînără frumoasă pândind tinereţea s-o prind de mijloc şi să dansez cu ea în picioarele goale o polcă desfrânată
mă aştepta de multă vreme alesesem viaţa mea precum un spectacol ce se derula în atâtea acte câte doream eu. nu se repetau zilele atât de viu prezentul o nesfârşită vară senină îmi picura pe frunte imaginea lui la malul mării în patul nostru atât de mare în lumini albastre beam acea licoare nemaîntâlnită
gustul de absint
gustul de absint ne învăluia pe întuneric acelaşi geamăt acelaşi suflet două rânduri de aripi şi ne înălţam
noapte de noapte zburam fără nici o rană fără nici o pată ca un om liber nu mă întreb nimic nici nu mai am vreme mă irită oamenii aceia cu zâmbete împrumutate fără rost fără noimă cu vocile lor stridente cu răutăţile lor adânc înfipte în carne
nu m-am schimbat nu
am ramas aceeasi doar anii mei
au trecut prea repede
fără vanităţi şi fără adolescentă
el este adolescenţa mea mă creşte cu totul îmi aduce drumul apoi vine cu geanta lui pe umeri drept semeţ trăgând un fum de ţigară cu miros de cireşe
"mereu mă voi intoarce" privire lipită direct pe faţa mea norii se deschid iar şi trăiesc
îmi tremură mâinile şi stiu... într-o supunere totală vocea lui îmi strigă "trezeşte-te"... iar şi iar până la epuizare.
mă întreb ce fac oamenii fără aripi… cum se descurcă oare …
cum trăiesc ce fericire mai mare poate fi ca atunci când cu aripile desfăcute în zborul tău liber atingi şi muntele şi piscul atingi cu mâinile înroşite de ger şi de iubire pământul simţi apa limpede din largul mării şi plânsul ia locul râsului şi cafeaua asta uite cum a devenit mai bună baută din aceeaşi ceaşcă în faţa unei lumânări aprinse cu miros de mosc
te privesc, tiberiu
poate că e şi asta un fel de a-ţi cere iertare pentru libertatea primită o parte din zăpada din noi rămâne acolo nu se va topi niciodată ei si ce un alt om de zapada îi ia locul celuilalt nu mai am vreme de pierdut
până şi hârtia de scris se termină mai repede iată mi-am început alt manuscris viaţa e alcatuită din atât de multe amintiri o fotografie veche pe o cămilă, un ruj roşu cumpărat la 30 de ani
o pereche de mănuşi negre de la bunica un mesaj scris pe un şerveţel apoi vine prezentul
cum înveţi să te simţi bine aşa cum eşti cum înveţi să nu pui întrebări să nu mai faci planuri să fii atât de senin de împăcat în iubirea ta încât ai doar o singură destinaţie: el.
sinagoga de lângă casă. întâlnesc mereu acelaşi câine privire blândă, înţelegătoare se bucură când mă vede
şi eu e atât de uşor să împarţi cu celălalt iubirea să nu-ţi mai fie ruşine să priveşti în faţă să fii mereu în timpul lui în pasul lui în mintea lui visele noastre au devenit suveniruri pe care ni le dăruim în fiecare zi la fiecare drum la fiecare călătorie...
ne e dor mereu unul de celălalt şi nu-s decât două ierni trecute
carnea din mine îi vorbeşte de parcă am fi două lucruri separate mi-e o poftă atât de adâncă să respir să pipăi să muşc
ascunsă printre cuvintele lui
vorbim mă trezesc devreme şi vorbim noaptea târziu vorbim pe doamnească vorbim apoi vorbim când facem poze vorbim pe plajă la 2 mai vorbim în intimitatea patului nostru vorbim la telefon vorbim în poeme vorbim de toate trupul meu a deschis ochii şi m-a sedus cu tinereţea reinventată de el se joacă uneori în părul meu "eşti frumoasă" zice, cu parul ca regina din saba pare că m-a aşteptat pe mine a văzut lumea tocmai să mi-o povestească mie
aştept trenul care îl aduce la mine şi iar vorbim e lume oamenii călătoresc în susul şi în josul pamântului unul moţăie altul zâmbeşte o doamnă cu fetiţa se joaca pe culoar
nu mai e intuneric suntem ca doi copaci uitati de vreme închid ochii se aude un pescăruş flămând întorc privirea iubesc pescăruşii sunt liberi si iar la 2 mai pe dâmboviţa sau la malul dunării aceeaşi forfotă aceeaşi fericire cu el alaturi
ochii bărbatului s-au mutat pe după-amiezile şi nopţile mele pe carnea mea pe oraşul meu şi nu ne mai pierdem identitatea în sfârşit ştim cine suntem ei da, mă încăpăţânez să-mi trăiesc clipa aşa cum ştiu eu fără să explic nimănui nimic nu mai trişez ştiu în jur oamenii au rămas aceeaşi nimeni nu vine la tine poştaşul nu sună de două ori telefonul e mort demult nu-mi mai pasă nu mai am vreme
tristan şi isolda îsi duc povestea la capăt cerneala se prelinge căpătînd forme ciudate pe foaia albă se joacă cuvintele zboară din peniţă ţopăie precum un mic ieduţ în lumina soarelui de fericire...poate e mai cinstit să dai cu banul şi să afli "cap eşti fericit/pajură ai pierdut" poate că multe întrebări au rămas fără răspuns în faţa destinului nu mai zici nimic îl priveşti doar cum trecea prin faţa unei livezi cu vişini - acolo pe straduta de la dobrogeanu şi vrei să-i faci o fotografie să opreşti totul în loc cum să-i spui că ai înhăţat fericirea
şi nu mai vrei să-i dai drumul …
aştept în subsuoara lui dimineaţa priveam năvoadele pescarilor la vama veche şi el uimit de atâta răsărit îşi afunda chipul în părul meu...şi gol înainta încet spre mare..
în jurul nostru liniştea era cu noi buzele mele murmurau ceva indescifrabil cerul cu apa se împreunară şi ţipă a sete a uimire valul îmi atingea picioarele şi înveţi
că fericirea e acolo în tine te vede prin ochean vine ţi se aşează în poală şi aşteaptă
Să vorbim în şoaptă să nu deranjăm îngerii
ai adormit, tiberiu,
ai adormit în braţele mele stau nemişcată aşa fericită ascult cum bate vântul...
ANGELA BACIU - poet, publicist, membru in U.S.R. - filiala Iasi, autor a 14 carti de poezie si publicistica, pregatire universitara si postuniversitara in drept si comunicare, in prezent consilier/promotor cultural, prezenta in peste 20 de antologii si dictionare, nenumarate premii nationale si internationale, de doua ori premiul USR - filiala Bacau (pentru poezie) si filiala Iasi (pentru publicistica), poezia sa a fost tradusa in franceza, engleza, ceha, maghiara, slovaca, spaniola; fondatoarea a numeroase proiecte pentru copii si tineri si a unor evenimente caritabile;
- referinte critice: Laurentiu ULICI, Radu G.TEPOSU, George VULTURESCU, Dumitru MATALA, Nicolae BREBAN, Gellu DORIAN, Liviu GRASOIU, A.I.BRUMARU, Ion ROTARU, Constantin TRANDAFIR, Toader BUCULEI, Emilian MARCU, Valentin TALPALARU, Ion CHIRIC, Ion MILOS, Christian W.SCHENK, Mihai CIMPOI, Theodor CODREANU, Dan MANUCA, Al.HUSAR, Mircea PETEAN, Cezar IVANESCU s.a.
- colaborator permanent la numeroase reviste literare scrise si on line din tara si strainatate
Ziarul Financiar:
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/?p=2
.
