I
Au trecut multi ani de atunci, nu
va spune cati. Il revazuse. Acelasi chip, aceeasi privire, acelasi zambet.
Poate putin mai trist, mai retras. Nu incerca sa faca nimic. Femeia il privea
si atat. Se si imagina alaturi de el pe uriasa plaja numarand scoicile,
intampinand cu bratele deschise valurile. Isi imagina vazandu-l acolo sus, pe
coama Baiului strigandu-i nebuna iar si iar: “Te iubeeeeesc!!!te iubeeeesc!!!”
nu raspundea nimeni, se auzea doar ecoul: “eeeesc!!!!eeesc!!!”
Apoi…disparu. Nu il mai vedea, stia
ca este acolo, numara in gand fiecare pas, credea ca dupa cei 24 de pasi
numarati va aparea la capatul muntelui. Si asa a fost. Nu putea uita imaginea
aceea incarcata de frica, de spaima ca
il va putea pierdea. Va pleca pentru totdeauna.
Si asa a fost. Unde pleaca iubirea cand pleaca? Dar, oare
chiar se duce intr-o alta lume? In alt vis? Sau ramane acolo, farimitata,
strangulata, dar demna.
Il privi
iar. Parea sa nu fi plecat niciodata,
era aceeasi seninatate si forta. Ea mai imbatranise, ii aparusera riduri si
cearcane sub ochi, zambetul ii incremenise pe jumatate. “Esti frumoasa!” ii
zise, “Atat de frumoasa!”.
Era
deodata oglinda ei, se simtea din nou femeia-copil, ii crestea iar aripi cu
care sa zboare, ii venea sa cante, sa
tipe de bucurie.
Nu facu
nimic din toate acestea. Deschise doar ochii mari si negri. O lacrima se furisa
in coltul ochiului. Nu il vedea, dar stia ca este acolo…pentru ea.
(foto: sursa internet)
http://www.feminis.ro/bloguri/angela.baciu/fara-categorie/despre-iubirea-ei-i-3108
