"Petrecerea de la Montrouge "
de Nora Iuga
(fragmente)
ce-ai sărit ca ars, pot să mă ridic şi singură, îi spune Margueritte Duras secretarului. să
nu-ţi închipui că mi-ai devenit indispensabil… atunci pe pod cînd mi-ai dat mîna era cum i-ai întinde ciungului o mănuşă. vorbeşte-i mai bine caprei de Catrina, cînd îi ţii scara să pună perdeaua şi i te uiţi sub fustă, despre „dependenţă”, dacă ai nevoie de conversaţie, că ea rumegă, eu nu suport repetiţiile, cu atît mai puţin „reparaţiile” şi nu-ţi mai privi pantofii cînd îţi vorbesc. nu vreau să mai aud nimic.
*
mirosul culoarea
grăsimea galbenă
pe burta jupuită
e sulful înşelător al polenului
dimineaţa cînd zilele scad
viermele nu-şi cunoaşte vîrsta
nici nu-l interesează
*
esmée e femeia ploilor mele
le spune ottino copainilor la berăria le grain
e chiar pilota mea albă şi matlasată
bucata mea de aer cosse-noisette-ul meu zburător
cînd mă strânge prea tare
vreau să sun la salvare
dar îmi răspunde un vulcan
*
puneţi-vă centurile de siguranţă
vin turbulencias pe retina ochiului
se depune o geometrie moale şi caldă
e balena albă chiar acolo în carlinga avionului
„… şi cum spuneai că m-ai visat tu?”
îţi prinseseşi fusta în piruetele lui Nijinski
era al dracului de frumos
cu eroi şi morminte absorbiţi
într-un gol de aer într-o aortă pustie
el cu mîna streaşină la ochi
avionul trecînd deasupra
*
pînă şi sepia a aflat
că ăl veşnic trage să moară
fiindcă nimic nu seamănă
mai mult cu apa
decît un aer care plînge
*
şi fiindcă nu mai cînta
nici un cîine pe podul mirabeau
şi nici o pasăre li nu zbura
peste insula prinţilor am deschis
scrisoarea lui ottino şi-am citit
„o să cumpăr vila lui trotzki
îmi plac ruinele”
*
o singură dată atunci
pe terasă la mare faţa ta a avut ecou
se depărta şi venea înapoi cu valurile
un gheţar s-ar sparge mai uşor
acum faţa ta e mereu intactă nici n-o văd
cîteodată esmée vorbeşte singură
„mai bine i-aş spune asta unei banchize
aş recunoaşte-o după pinguini…” dar cu tine
*
las pleoapele să-mi cadă peste ochi
sînt o păpuşă bătrînă
cînd fac pauză îmi aprind ţigara
atunci vine un sfînt pe care-l cunosc
şi-mi scoate din gură un dinte
prelung şi ascuţit
*
aşa se vede visul unei nopţi de vară
cum iese dirigintele din frizerie
era un aeroplan pe vremea aia
ni-l tot aruncam peste gard
şi pătrăţelele caietului de aritmetică
se uitau la noi
cînd a fost asta
iar
*
ai lăsat geamul deschis
perdeaua foşneşte
poveşti cu copii galbeni
în dimineaţa de nisip
la canton melci alunecoşi
sunt degetele tale
pe ceafa mea deşiră un ghem
începe războiul
între tigru şi euphrat
limba ta se trezeşte
*
mai sînt spaţii albe
între filele caietului de aritmetică
ştii doar că nu mi-au plăcut taurii niciodată
semăn cu femeile din haremuri
îndrăgostite de eunuci
semăn cu bărbatul de şaizeci de ani
mîngîi sînii statuii roşii de frig
erecţia în absenţa erecţiei
e parfumul trandafirului decapitat
de ce ţine esmée să-mi explice
avantajele găinilor de vînt
a propos, tu cîţi ani ai? nouăşpe. ah da, ştiu, te-am mai întrebat, îi spune Margueritte Duras secretarului. îmi aminteşti de prietena mea din studenţie, o chema Simone, spunea: „crochiurile, desenele mici din caiete ajung să-mi aducă aminte melodia gîndirii mele, în care regăsesc tot felul despre plictiseală şi tinereţe”. şi pielea… parcă ieri, nu, stam alături pe pat ne uitam la televizor mult mai lent decît în realitate şi vine cînd nu te aştepţi”
