Sunt aici

"Sunt aici cu toate gândurile mele

Şi coastele pe dos nici eu nu ştiu cum

De am rătăcit atâtea nopţi fără nume fără aer

Zgomotele se aud atât de puternic în spatele pereţilor

Şi nu pot dormi - iubirea e cea mai hâtră pânză - din nou acelaşi gust de absint ... "



("Absintheria din oraşul vechi") - Angela Baciu



duminică, 24 octombrie 2010

Femeia nu plange

Nu mai avem nimic.

în spatele aparenţei nu mai există decat vidul. iluzii suprapuse,
implacabil , de departe, zgomotele
oraşului
îmi arată că încă trăiesc.
Dar eu nu-mi mai simt sângele
înfometat,
învadator,
năvalnic.

linistit,
străin,
nu-mi recunosc chipul în fotografii,
nu mai sunt aceeaşi,
sunt o femeie obosită,
sufăr
pentru ziua de
mâine
nu mai trăiesc prezentul,
nu mai am timp.

Nu mai există nici speranţă, nici disperare,
nici lupta cu boala nu
mă mai

înlănţuie...

mintea mea refuză să mai lucreze

viaţa a devenit,
cu bună ştiinţă,
o iluzie, spaţiu blestemat de real,
iar lumea e
un spectacol de

teatru grotesc.

prezentul – o capcană
pentru cine va învinge.

nu există înfrângere definitivă,
NU-MI GRĂBESC SFĂRŞITUL
îl ridic doar în rang
cu nesfărşită trufie.

Cine a avut privilejul
Să sufere

E un suflet pustiu,
Fără umbră, fără trup.


(TURCIA, Izmir)