Sunt aici

"Sunt aici cu toate gândurile mele

Şi coastele pe dos nici eu nu ştiu cum

De am rătăcit atâtea nopţi fără nume fără aer

Zgomotele se aud atât de puternic în spatele pereţilor

Şi nu pot dormi - iubirea e cea mai hâtră pânză - din nou acelaşi gust de absint ... "



("Absintheria din oraşul vechi") - Angela Baciu



vineri, 6 mai 2011

Nora Iuga şi Angela Baciu în recital, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

(agentiadecarte.ro)

Joi, 5 mai 2011, ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (Str. Tache Ionescu nr. 4), va avea loc o lectură publică susţinută de Nora Iuga şi Angela Baciu, urmată de o sesiune de autografe. Evenimentul va fi prezentat de Constantin Abăluţă şi de Mihail Gălăţanu.

“Întâlnirea de joi de la Biblioteca Metropolitană va fi (sper), un moment de prietenie într-o atmosferă relaxată, vom citi poezie, jurnal, teatru în faţa cafelei de la ora 16.00, vom vorbi despre noi, voi, literatura şi prietenii literare…nu ştiu despre ce vom vorbi, dar vom fi acolo.
Alături de scriitoarea Nora Iuga şi de ceilalţi invitaţi Constantin Abăluţă şi Mihail Gălăţanu voi fi bucuroasă să citesc texte noi, am pregătit poezie şi teatru; cred că lectura îţi dă şansa să fii mereu la curent cu ce se scrie, să fii cu un pas înainte şi să îl cunoşti pe autor (dar şi autorul are posibilitatea să comunice direct cu cititorul său), să vezi şi să auzi “în direct, pe viu” ce se întâmplă, cum are loc actul creaţiei, cum ia naştere o carte, un poem, cum poţi fi, pe rând, poet, prozator, actor, regizor…”, a declarat Angela Baciu pentru AgenţiadeCarte.
http://www.agentiadecarte.ro/2011/05/nora-iuga-si-angela-baciu-in-recital-la-biblioteca-metropolitana-bucuresti/