În perioada 6-8 mai 2011, la Alba Iulia va avea loc Târgul de Carte Alba Transilvana, ediţia a IV-a, eveniment al cărţii la care şi-au anunţat prezenţa peste 70 de edituri.
În standurile târgului vor putea fi găsite numeroase titluri din domenii diverse, noi apariţii editoriale şi cărţi de succes.
Cărţile vor fi însoţite, prezentate şi reprezentate de scriitori, editori, artişti ai cuvântului şi ai penelului din ţară şi străinătate.
Invitaţi speciali:
Eugen Simion, fraţii basarabeni Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija, apoi Daniel Corbu, Nora Iuga, Octavian Soviany, Diarmuid Johnson (Irlanda), Ingo Cesaro (poet şi tipograf german), Ion Miloş (Suedia); actorii Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Jeanine Stavarache; soprana Daniela Vlădescu, interpreta de muzică populară Veta Biriş.
Ca şi la ediţiile anterioare, vor fi organizate ateliere de creaţie pentru copii, recitaluri de poezie şi muzică, expoziţii de artă plastică, concursuri, sesiuni de autografe şi caricatură.
Detalii pe www. albatransilvana.ro
Evenimentul este realizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba
http://www.albatransilvana.ro/