În perioada 12-16 mai 2011 va avea loc cea de-a XXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia. Tema ediţiei din acest an este Memoria. Il seme del futuro (Memoria, sămânţa viitorului). Pentru al treilea an consecutiv, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român organizează standul național al României la Salon, precum și o serie de manifestări cu tema Literatura română, astăzi (La letteratura romena, oggi).
Vor prezenţi la Torino, cu acest prilej, 16 dintre cei mai reprezentativi scriitori români contemporani, din opera cărora au apărut recent în Italia titluri importante: Gabriela Adameşteanu, Adriana Babeţi, Adrian Chivu, Vasile Ernu, Radu Pavel Gheo, Florina Ilis, Nora Iuga, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Răsvan Popescu, Adina Rosetti, Doina Ruşti, Cecilia Ştefănescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici, Varujan Vosganian.Standul României, cu o suprafaţă de 72 mp, a fost construit după un concept original şi atractiv, atât pentru a atrage publicul larg, cât şi pentru a ilustra producţia editurilor româneşti reprezentative pentru tema aleasă. Fotografiile celor 16 scriitori români invitaţi au fost realizate de Mircea Struţeanu, urmând să fie reproduse atât pe structura exterioară a Standului, cât şi în cadrul unei campanii de promovare vizuale pe autobuzele din oraş.
Prin parteneriatul cu librăria Cărtureşti, publicul doritor va putea cumpăra cărţile expuse la Stand. Partenerul celor două instituţii organizatoare este, în premieră la această ediție, catedra de italiană a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti.
Deschiderea oficială a Standului României va avea loc joi, 12 mai 2011, de la ora 13.00, în Pavilionul 3 (P26 - R25). Vor lua cuvântul Gian Luca Kannes, Direcţia Culturală din cadrul Regiunii Piemonte, profesorii Marco Cugno (Universitatea din Torino), Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa) şi Smaranda Bratu Elian (Universitatea din Bucureşti), Ovidiu Dajbog-Miron, director general al Direcţiei Generale Institute Culturale Româneşti în Străinătate din cadrul Institutului Cultural Român, Dana Bleoca, director adjunct al Centrului Naţional al Cărţii.
Pe parcursul a patru zile (12-15 mai), atât la Standul României, cât şi în alte săli din incinta Salonului vor fi organizate manifestări în cadrul cărora vor fi prezentate traducerile din literatura română în limba italiană, apărute în cursul ultimului an, precum şi rezultate recente ale italienisticii din România şi ale românisticii din Italia.
Participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino are ca obiective promovarea relaţiilor bilaterale în domeniile literaturii, traducerilor şi politicii editoriale, stimularea interesului specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru literatura română, contactele directe între scriitorii invitaţi şi publicul larg, precum şi păstrarea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine.
Ediţia din acest an va consemna cea mai consistentă prezenţă românească din istoria de până acum a Salonului, atât datorită bogatei recolte de traduceri din literatura română, cât şi impresionantului număr de invitaţi: peste 50 de scriitori, traducători, critici literari şi jurnalişti, italienişti şi românişti de marcă, reprezentanţi ai unor edituri italiene.
Iniţiativa Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia de a susține participarea anuală a României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Cultural Român privind traducerea şi promovarea literaturii şi a politicii editoriale româneşti în întreaga lume. Parteneri media: Radio Torino Internaţional, Centro 95 și ziarul „Ora României”.
detalii pe: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/romania-la-salonul-international-de-carte-de-la-torino-2011.html