Odysseas Elytis (1911-1996) a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, fiind al doilea poet grec care a primit această distincţie, după Giorgos Seferis. Autorul a fost recompensat „pentru poezia sa, care ilustrează cu forţă senzuală şi clarviziune intelectuală lupta omului modern pentru libertate şi creativitate”.
„Cernit voi fi mereu, m-auzi, / Singur, după tine-n Paradis. / Astfel vorbesc de tine şi de mine, / Pentru că te iubesc şi în iubire / Ştiu să intru ca o lună plină, deoriîncontro. / Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri / Să-mprăştii flori de iasomie. / Şi sunt în putere, adormit, / Să suflu şi să mi te duc / Prin sclipitoare treceri / Şi ascunse portice ale mării. / Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează. / Au auzit de tine valurile / Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă «ce» şi «hei», / În jurul gâtului, în radă, / Mereu noi doi, lumina şi cu umbra, / Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie, / Mereu tu limanul, iar eu în dreapta farul / Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle. / Iar sus, în casa cu cercei de viţă, / Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte, / Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte. / Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu, / Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu. / Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă - / Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt, / Atâta roua din cer, atât tăcerea, / Marea jur împrejur împărţită, / Odaie a văzduhului cu stelele, / Atâta răsuflarea ta nespus de mică, / Încât nimica nu mi-a mai rămas / Între cei patru pereţi, tavan, duşumea. / Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească, / Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe, / Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul / Nu-l rabdă oamenii. / Şi-i încă devreme, m-auzi, / Devreme e încă în lumea aceasta, iubito, / Să vorbesc de mine şi de tine."
(fragment din „Monograma" 1972)
sursa: internet
