(autor: Blüthner, Julius; atelier: Leipzig, Germania; lemn, stucat, aurit; bronz, vopsit, aurit; oţel, trefilat; fildeş; abanos; material textil; ¼ sec XX; L:153 cm, la: 86 cm, I:300cm )Cunoscută fiind pasiunea pentru muzica a Reginei Elisabeta a Romaniei, din patrimoniul Castelului Peleş nu putea lipsi acest instrument muzical, alături de care mai menţionăm si existenţa unui clavecin Pascal Taskin, a unei orgi Rieger si a unui orchestrion Welte, instrumente cu valoare memorialistică dar şi reprezentative pentru istoria muzicii.
Pianul este unul dintre cele mai populare instrumente muzicale şi a fost inventat în jurul anului 1700, de Bartolomeo Cristofori (1655 – 1732), un fabricant florentin de clavecine, care lucra pentru familia de Medici.
Denumit iniţial clavecin cu ciocănele, el a reprezentat o îmbunătăţire majoră a clavecinului pentru că fiecare notă putea fi variată.
Instrumentul lui Cristofori ar fi rămas necunoscut dacă un scriitor Italian, Scipione Maffei, nu ar fi scris un articol entuziast despre el (1711), incluzând şi o diagramă a mecanismului. Pornind de la acest articol, generaţii întregi de fabricanţi de instrumente muzicale, atât din Europa cât şi din America, au trecut la fabricarea pe scară largă, aducând inovaţii şi îmbunătăţind sunetul redat.
Numele reprezintă prescurtarea de la italianul pianoforte, care derivă din denumirea iniţială a instrumentului clavicèmbalo col piano e forte (clavecin cu tonuri uşoare şi tari)
Fabricarea pianelor a cunoscut o dezvoltare considerabilă spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Viena, sub îndrumarea lui Johann Andreas Stein, care lucrase şi în Germania, la Augsburg.
La început numai nobilimea îşi putea permite un pian, fiind considerat apanajul doamnelor, dar după 1850 devenise o modă în rândul membrilor clasei mijlocii, pentru ca mai târziu să reprezinte primul instrument de iniţiere în muzică pentru copii.
Forma şi dimensiunea pianelor variază de-a lungul timpului, şi cel mai cunoscut este cel cu coardele pe orizontală.
Pianul cu coardele dispuse pe verticală a apărut la începutul secolului al XIX-lea şi este cunoscut sub denumirea de Pian girafă, datorită formei în care sunt dispuse coardele şi construcţiei sale pe verticală figurând o liră, sau o piramidă. Proiectat iniţial cu scopul de a ocupa un spaţiu mai redus în încăpere, el a prezentat o inovaţie importantă fiind prevăzut cu şase pedale care reproduceau efecte similare tobelor şi clopoţeilor.
Pianul girafă din patrimoniul Castelului Peleş se află în Sala de Concerte, aşa cum îl regăsim şi în fotografiile de epocă din arhiva muzeului şi este funcţional.
Piesa a fost executată la comanda specială a regelui Carol I, după anul 1900, în atelierele Julius Blüthner din Leipizig şi are dimensiuni impozante (L:153 cm, la; 86 cm, I:300cm), precum şi valenţe estetice.
Confecţionat din lemn, cu coardele fixate pe o placă din bronz, în formă de liră, tot ansamblul este aurit şi este amplasat în nişa de pe estrada sălii de concerte, care are rol de cutie de rezonanţă. Sigla fabricii este din alamă şi o găsim aplicată frontal, deasupra claviaturii.
Pianul este inscripţionat pe placa din bronz, frontal, cu numele atelierului fabricant: Julius Blüthner, Leipzig; Königl.Sächs.Hof-Pianoforte-Fabrik (Julius Blüthner, Leipzig; Fabrica de piane a Curţii Regale Saxone), şi sunt menţionate 10 case regale europene, cu stemele corespunzătoare acestora. Alături de Casele regale ale Prusiei, Angliei şi Danemarcei, se află şi Sr.Maj.Königs von Rümanien (Majestatea Sa Regele României)
În continuarea listei este trecut palmaresul înregistrat de acest tip de instrument muzical, fabricat la Leipzig, începând cu anul 1865 şi până în anul 1900, când a obţinut medalia de aur la Expoziţia universală de la Paris. Sunt menţionate 19 premii I de la târguri internaţinale, dintre care amintim pe cele organizate la Paris, Viena, Amsterdam, Philadelphia, Melbourne, Sydney, chiar şi Guatemala (1897).
Daniela Voitescu - muzeograf
sursa: http://peles.ro/ro/
