Sunt aici

"Sunt aici cu toate gândurile mele

Şi coastele pe dos nici eu nu ştiu cum

De am rătăcit atâtea nopţi fără nume fără aer

Zgomotele se aud atât de puternic în spatele pereţilor

Şi nu pot dormi - iubirea e cea mai hâtră pânză - din nou acelaşi gust de absint ... "



("Absintheria din oraşul vechi") - Angela Baciu



duminică, 24 aprilie 2011

Festivalul Filmului European, ediţia a XV-a

* 5-29 mai 2011 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc în perioada 5-29 mai 2011 în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Tîrgu-Mureş şi Timişoara. Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 30 de ţări.

Pe lângă un număr record de filme, ediţia a XV-a aduce mai multe elemente noi:
- Cinemateca Română se alătură Festivalului și va completa contribuția partenerilor tradiționali cu pelicule din bogata sa arhivă. Astfel, actuala ediție a Festivalului va putea oferi publicului, pe lângă cel mai recent film al lui Milos Forman, Dobre placena prochazka (Well paid walk), din 2010, și un medalion cu câteva dintre cele mai relevante filme ale sale din arhiva Cinematecii.
- Republica Moldova participă pentru prima dată la Festival, cu o selecţie de filme studenţeşti care vor fi prezentate alături de câteva scurtmetraje ale studenţilor de la UNATC, în prezenţa tinerilor regizori.

Programul ediţiei din acest an include premiera filmului românesc Metrobranding, un documentar semnat de Ana Vlad si Adrian Voicu, produs de Mandragora şi care va intra ulterior in cinematografe. Documentarul – „a love story între oameni şi obiecte“ – a fost nominalizat de IDFF Jihlava din Cehia la prestigiosul concurs Doc Selection şi ulterior selectat în Docalliance 2010. Metrobranding spune povestea destinului spectaculos al celor şase branduri – staruri ale epocii de aur: salteaua Relaxa, tenişii de Drăgăşani, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra, becul de Fieni şi masina de cusut Ileana. Documentarul a fost prezent în numeroase festivaluri: Visions du reel Nyon, Dok Lepzig, IDFF Jihlava, Copenhagen DOX secţiunea Top Dox, Zagreb DOX şi s-a bucurat de aprecierile criticilor.

Festivalul se va deschide joi, 5 mai, la Cinema PRO din Bucureşti, cu proiecţia filmului Essential Killing (Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski, film distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, 2010, şi cu alte numeroase alte distincţii internaţionale. Din distribuţia filmului fac parte nume sonore precum Vincent Gallo şi Emmanuelle Seigner.

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este Radu Muntean, regizorul unuia din cele mai apreciate filme româneşti ale anului 2010 – Marţi după Crăciun, premiat şi selecţionat în numeroase festivaluri (Cannes, New York, Chicago, Namur, Cinessonne, Leeds, Mar del Plata, Gijon).

La Bucureşti, festivalul se desfăşoară în perioada 5-15 mai, cu proiecţii la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Festivalul va continua la Braşov (12-15 mai), Iaşi (19-22 mai), Timişoara (19-22 mai) şi Tîrgu-Mureş (26-29 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român iar selecţia filmelor este realizată cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. Parteneri: Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme, cu sprijinul Independenţa Film şi Clorofilm.

Informaţii depre ediţia 2011 a festivalului sunt disponibile pe pagina web oficială – http://www.festivalulfilmuluieuropean.ro şi în rețele sociale – pe facebook la http://www.facebook.com/ffeRomania şi pe twitter la @ffeRomania.
mai multe detalii pe: http://www.icr.ro/ffe2011