Cronică la cartea poetei Angela Baciu
- “De mâine până mai ieri, alaltăieri“,Ed.Limes
Autoare harnica, mai mereu inspirata , decenta in expresie si cautari formale.
Respingand vulgaritatea limbajului ce tinde sa devina o emblema a tinerei poezii incurajate in Romania anilor 2000 de catre critici influenti, poeta ANGELA BACIU si-a stabilit un loc special in peisajul cultural al Dunarii de Jos dar, aproape in egala masura, a devenit cunoscuta si apreciata in mai multe alte centre literare.
Amintesc doar cuvintele frumoase despre poezia sa rostite la Iasi, recenziile favorite din reviste bucurestene si tiparirea poemelor in ultimii ani la Cluj.
Editura « Limes », condusa de indraznetul MIRCEA PETEAN a publicat cea de a XII-a carte de versuri a Angelei BACIU, mai mult ca sigur cea mai importanta din cariera ei, legata, din pacate, de o experienta tragica, dezvaluita sobru in mentionarea ce precede motto-ul.
« De maine pana mai ieri, alaltaieri » este una dintre cele mai acute trairi intr-o poezie dominata de suferinta si de spectrul mortii. Poemele sunt redactate in maxima febra, expresie a unei dureri profunde, marturisite cateodata, tainuita adesea.
Densitatea ideilor pare greu egalabila, sentimentele au o goana nebuna, parcurgand stari clare sau confuze, de la chinul atroce, la deruta, de la resemnare la revenirea la vitalismul generat de increderea in poezie, de la deznadejdea nestapanita la meditatie de care nu ne putem lipsi.
Ca artista, Angela BACIU parcurge asemenea stari cu privirea inlacrimata, adunandu-se in sine, implorandu-l pe Dumnezeu si reuseste un volum de referinta.
Poeta porneste de la impulsul de a se inchide « in ganduri salbaticite », determinata de gandul obscur « mergi, nu te uita peste umar, / nu striga, oricum nu te aude nimeni » mizand pe orgoliu (« N-am cerut nimanui niciodata nimic ») si convinsa ca are « un destin cu usa intredeschisa » (« Poem 1 »).
O forta iesita din comun o face sa marturiseasca « n-am urlat, n-am plans, nu m-am ascuns ca o haina-nvechita », desi se afla la un pas de contopire cu cel pierdut: “Pana pe cer de zi si de noapte, stiu inima mea a inghetat in inima ta”(“Poem 2”). Dragostea poate fi declarata oricand, cu sentimentul apartenentei reciproce : « Sunt femeia ta, iti spun/ in timp ce rasfoiesc carti cu propriile/ mele poeme, din chipul tau mi-am cladit chip » (idem). Apar rememorarile, acutizate de suferinta si timp : « alerg sa prind anii din urma,/ Traiesc din plin in ultimul compartiment m-am oprit,/ se facuse/ ziua » (« 36 ») sau, paroxistic : »Recunosc/ mi-e frica, mi-e tare frica,/ fug in picioarele goale pe asfaltul aspru,/ mi-e frig, mi-e tare frig,/ hainele sunt ude pe mine, ma ustura/ talpile picioarelor,/ Nu mai pot » (« Cealalta jumatate »). Revine din amintiri umbra copilului nenascut, iar momentele parcurse o fac sa se priveasca lucid : « nu-mi mai recunosc chipul in fotografii,/ nu mai sunt aceeasi,/ sunt o femeie obosita, sufar/ pentru ziua de/ maine nu mai traiesc prezentul,/ nu mai am timp » (« Femeia care nu plange »).
Punctul culminant, artistic si existential il reprezinta poemul amplu « File de jurnal », complexa foaie de febra a unei experiente limita.
Concluzia : « Viata a devenit/ cu buna stiinta,/ o iluzie, un spatiu blestemat de real,/ iar lumea e/ un spectacol de/ teatru grotesc » (idem), « Joc trist, durere permanenta », « iadul e aici, pe pamant », dar si « lumea fantasmelor a devenit o poarta / o alta poarta » – iata convingerile acestei poete mature, stapane pe mijloacele de care dispune, care este poeta Angela BACIU.
Adepta a stilului direct, a comunicarii ce evita metafora, a vitalismului prins in totalitatea lui, poeta ne-a oferit, dupa mine, cea mai izbutita carte a sa.
Scrisa cu lacrimi si sange, ea tulbura in plan estetic si emotional. „
(Liviu GRASOIU)
